Cinteza (BNR): Sistemul bancar are pierderi de 1 miliard lei

Sambata, 10 Decembrie 2011, ora 16:27
1418 citiri
Cinteza (BNR): Sistemul bancar are pierderi de 1 miliard lei

Sistemul bancar din Romania a inregistrat in primele zece luni din 2011 pierderi nete de 957,5 milioane lei, in conditiile in care in primele noua luni pierderile se ridicau la 766,4 milioane lei, a declarat sambata directorul Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza.

"La septembrie pierderea era de 766,4 milioane lei, iar la sfarsitul lunii octombrie a ajuns la 957,5 milioane lei. Sunt 20 de banci care au avut profit in primele noua luni. Aceleasi banci s-au mentinut si in primele zece luni", a spus Cinteza.

Acesta a subliniat ca partea buna consta in faptul ca majorarea provizioanelor este mai mica decat cresterea pierderilor, "ceea ce inseamna ca operational bancile mai produc venituri care sa acopere pierderea financiara".

"Anul acesta sunt convins ca se va incheia cu pierdere pe sistem. In 2012, cel putin in primele sase luni, bancile ar putea avea profit din eliberarea de provizioane, ca urmare a trecerii la standardele de raportare contabila internationale (IFRS).

In Romania sunt 41 institutii de banci, din care opt sucursale ale unor banci straine si o organizatie cooperatista. La nivelul lunii septembrie, activele bancare totalizau 344 miliarde lei (79 miliarde euro).

#declaratii BNR director Cinteza, #sistem bancar romania, #pierderi banci Romania , #Informatii bancare