FEI si Banca Transilvania au semnat un acord de imprumut in valoare de 7,5 milioane euro

Marti, 20 Martie 2012, ora 19:28
2681 citiri
FEI si Banca Transilvania au semnat un acord de imprumut in valoare de 7,5 milioane euro

Fondul European pentru Investitii (FEI) si Banca Transilvania au semnat un acord de imprumut in valoare de 7,5 milioane euro, cu scopul de a sustine microintreprinderile si antreprenorii care desfasoara activitati independente in Romania.

Tranzactia a fost semnata in cadrul facilitatii European Progress Microfinance (Progress Microfinance), finantata de Comisia Europeana si de Banca Europeana pentru Investitii si administrata de Fondul European pentru Investitii. Banca Transilvania este a treia institutie din Romania care beneficiaza de aceasta facilitate.

Prin acest acord, se estimeaza ca Banca Transilvania va oferi micro-credite in valoare totala de 15 milioane euro pentru microintreprinderi din Romania, cu precadere antreprenorilor care desfasoara activitati independente. Acest imprumut va spori accesul la finantare pentru aproximativ 1.500 de microintreprinderi romanesti, sustinand spiritul antreprenorial.

European Progress Microfinance Facility (Progress Microfinance) ofera garantii si instrumente de creditare catre microfinantatori intermediari. Aceasta initiativa a fost lansata cu fonduri de 203 milioane euro din partea Comisiei Europene si Banca Europeana de Investitii. Fondul European de Investitii (FEI) actioneaza ca o Companie de administrare pentru Platforma UE de Microfinantare FCP-FIS - Fondul European de Microfinantare Progress, care este principalul motor de implementare a Microfinantarii Progress.

Banca Transilvania se numara printre primele trei banci din Romania, in functie de active. Misiunea sa, ca banca privata cu capital privat majoritar romanesc, este sa sprijine mediul de afaceri prin produse si servicii inovatoare. Activitatea BT este organizata pe patru linii principale de afaceri: persoane fizice, IMM, companii mari, respectiv Divizia pentru Medici. Banca Transilvania are peste 6.000 de angajati, o retea formata din peste 550 de sedii si 1,5 milioane de clienti activi.

BT este prima banca din Romania care a fost cotata la Bursa de Valori Bucuresti, in 1997. Strategia sa este sustinuta de actionari puternici, precum: BERD, care detine 15% din capitalul social al BT; Bank of Cyprus si IFC, Divizia de investitii a Bancii Mondiale.

#Banca Transilvania microcredite, #Banca Transilvania credite intreprinderi, #Banca Transilvania credite companii , #Banci Romania