Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Danescu (ARB): Industria bancara din Romania se simte mizerabil de peste 10 ani incoace

Danescu (ARB): Industria bancara din Romania se simte mizerabil de peste 10 ani incoace


Industria bancara din Romania se simte mizerabil de peste 10 ani incoace, pentru ca nu este masurabila, a declarat, marti, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Florin Danescu, intr-o conferinta de specialitate.

"Sistemul bancar se afla in ochiul furtunii, adica al economiei, o expresie pe care am folosit-o si anul trecut. Din 2014 si pana in prezent am numarat cam 50 de legi care au trecut prin Parlament pe domeniul bancar. Industria bancara din Romania finanteaza 75% din totalul finantarii Romaniei. Deci, noi nu suntem nu numai banci, ci si finantatori. Factorul declansator al teoriei 'Consumerism vs Creditare' a fost in anul 2010, cand s-au taiat salariile bugetarilor. Atunci, industria bancara nu a perceput ideea ca trebuie sa fie activa, iar atunci mai mult de jumatate dintre clientii persoane fizice au capatat adversitate fata de sectorul bancar. La momentul acela, noi trebuia sa exprimam ca nu noi suntem de vina, contractele sunt aceleasi. Perceptia consumatorilor romani fata de creditare a inceput sa se schimbe", a spus Danescu.

Reprezentantul ARB a mentionat ca, la momentul actual, industria bancara se simte nemasurabila, anonima si irelevanta.

"Industria bancara se simte mizerabil de peste 10 ani incoace, pentru ca nu este masurabila. Industria bancara din Romania a coborat de la 40% total credite in Produsul Intern Brut la 26%. Este acesta un rezultat sau un factor generator de perceptie? Eu spun ca este un rezultat al factorului de neincredere si al celor 50 de legi... Industria bancara se simte nemasurabila, anonima si irelevanta. Vorbeam la un moment dat despre darea in plata. Ce a insemnat darea in plata? Transformarea unui credit sigur intr-un credit nesigur", a subliniat Florin Danescu.

Grupul editorial Universul Juridic, cu sprijinul Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), Consiliului Patronatelor Bancare din Romania (CPBR) si Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Bucuresti, a organizat, marti, prima editie a Forumului National de Drept Bancar, cu tema "Provocari de ordin legislativ si juridic pentru institutiile de credit din Romania".

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1234 ori