Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Creditarea nu isi revine nici in 2012. BNR impune noi restrictii

Creditarea nu isi revine nici in 2012. BNR impune noi restrictii


Creditarea nu isi va reveni nici anul acesta, spun bancherii. Din cauza noilor reglementari introduse de BNR, unele banci vor fi obligate sa foloseasca un grad maximum de indatorare al clientului de 20%. Pana acum, doar trei banci s-au aliniat noilor reglementari.

Noile norme de creditare vor obliga unele banci sa foloseasca un grad maximum de indatorare al clientului de 20%. Romanii vor putea imprumuta fie sume mai mici, fie pe o perioada mai mare de timp. Doar trei banci s-au aliniat, pana acum, la noile norme.

Un grad de indatorare de 20% inseamna ca rata lunara nu poate depasi 20% din valoarea venitului. Bancile care nu implementeaza noile norme, validate de banca centrala, vor acorda, in continuare, credite cu un grad de indatoare de 35%, explica Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

"Deoarece activitatea de creditare a bancilor comerciale nu va cunoaste o revigorare nici in 2012, ne asteptam la continuarea trendului de restructurare a retelei teritoriale a bancilor si implicit si la reducerea personalului bancar, care va fi redimensionat in concordanta cu activitatea bancara curenta care s-a contractat puternic comparativ cu perioada anterioara crizei", spune Melania Hancila, economist sef Volksbank, pentru Business24.

"Maximul de indatorare sau unicul grad de indatorare este de 35%. Dar asta numai in cazul bancilor care nu vin la banca nationala cu un regulament propriu de creditare, pe care sa il valideze BNR.

Este o singura banca, din cate stiu eu, care nu va accepta noile norme si va continua sa dea credite (calculate dupa un grad de indatorare n.red) de 35%. Toate celelalte banci mizeaza pe regulamentul propriu validat de banca nationala", spune Adrian Vasilescu, pentru Business24.

Consilierul guvernatorului BNR spune ca, pana acum, mai multe regulamente au fost validate si altele se afla in proces de validare. "Unele regulamente au fost date inapoi, cu observatii, de catre banca natioanala. Nu exista alte exceptii", spune Adrian Vasilescu.

Bancile care nu vor implementa noile norme de creditare vor acorda in continuare imprumuturi cu grad de indatorare de 35%. "Bancile au avut voie sa dea credite pe baza vechilor norme, pana la 31 ianuarie. Incepand cu ziua de 1 februarie, vechile norme au iesit din circulatie. De la 1 februarie intra ori noile norme, ori standardul de 35%", concluzioneaza consilierul guvernatorului BNR.

Doar trei banci s-au aliniat noilor norme

Conform unor surse din piata bancara, Emporiki Bank, ING Bank si Alpha Bank sunt cele trei banci care au primit deja aprobare pe noile norme de creditare, iar Garanti Bank ar fi cea careia i s-a respins norma de creditare pentru a fi refacuta.

Adrian Vasilescu a refuzat sa confirme daca exista doar trei banci care au norme noi de creditare. "Banca nationala nu are voie sa introduca in piata informatii care ar putea sa vicieze concurenta".

Dobanda solicitata de Emporiki Bank, la creditele ipotecare in lei este de 4,9%. Imprumuturile ipotecare in euro au o dobanda de 7,05%, arata datele postate pe site-ul bancii.

Dobanda solicitat de Emporiki Bank, la creditele ipotecare acordate in euro este de 6,6%, in timp ce pentru imprumuturile de nevoi personale, fara ipoteca, acordate tot in euro, dobanda creste la 15,05%, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al bancii.

Pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca, acordate in euro, dobanda scade pana la 7,65%, arata site-ul bancii Emporiki.

Alpha Bank, subsidiara locala a grupului elen cu acelasi nume, a redus cu doua puncte procentuale marja de dobanda la creditele ipotecare in lei, pana la 4,5% peste indicatorul Robor la 3 luni. Pana acum, la creditele pentru locuinta si teren Alpha Housing, in euro, dobanda era de 4,75%.

Creditul pentru investitii imobiliare cu garantie ipotecara in lei de la ING are o dobanda de 7,06% pe an, cu asigurare de viata. Creditul ipotecar in euro, de la ING, are o dabanda de 5,84% pe an, cu asigurare de viata, potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al bancii.

Noul Regulament al Bancii Nationale privind avansul minim obligatoriu de 15% la creditele ipotecare a intrat in vigoare din 31 ianuarie, persoanele fizice fiind obligate sa achite un avans de 15% la contractarea unui credit ipotecar sau imobiliar in euro.

"Persoanele fizice care vor sa contracteze un credit ipotecar sau imobiliar si au veniturile in lei vor trebui sa achite un avans de minimum 15 la suta din valoarea locuintei cumparate la creditele in euro si de cel putin 40 la suta la creditele in dolari, franci elvetieni sau yeni", potrivit noului regulament al BNR.

Clientii bancilor care au venituri in valuta si vor sa contracteze un imprumut imobiliar sau ipotecar vor plati un avans minim de 20% din valoarea locuintei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3071 ori