Un episcop a fost arestat in cadrul anchetei Bancii Vaticanului

Vineri, 28 Iunie 2013, ora 09:56
1501 citiri
Un episcop a fost arestat in cadrul anchetei Bancii Vaticanului

Un episcop, un membru al serviciilor secrete italiene si un intermediar financiar au fost arestati, vineri, in cadrul unei anchete a justitiei italiene asupra Institutului operelor religioase al bancii Vaticanului, a anuntat presa.

Potrivit site-ului cotidianului Corriere della Sera, prelatul arestat este monseniorul Nunzio Scarano, episcop de Salerno, in sudul Italiei. Televiziunea Sky TG-24 afirma ca cei trei barbati sunt suspectati de frauda si coruptie, citata de AFP.

Banca Vaticanului a fost acuzata in numeroase randuri de lipsa de transparenta. Institutia a oferit date privind patrimoniul sau o singura data, in 2011, cand a anuntat ca are 20.772 de clienti, 33.000 de conturi si active in valoare de 8,2 miliarde de dolari.

Suma poate parea mica daca este comparata cu cele doua trilioane de dolari detinute de JPMorgan Chase, cea mai mare banca din Statele Unite, trebuie insa tinut cont de faptul ca 68% din aceste conturi apartin unor membri ai clerului.

Legaturi cu Mafia si acoperirea abuzurilor sexuale ale unor fete bisericesti

Lipsa de informatii clare a condus la suspiciuni multiple din partea autoritatilor ca IOR ar reprezenta o fatada pentru operatiuni de spalare de bani si alte activitati ale crimei organizate italiene. In iulie 2012, procurorii italieni au arestat un preot pentru ca acesta ar fi permis unui avocat sa-i utilizeze contul deschis la Banca Vaticanului pentru a comite o frauda.

In 2012, scandalul Vatileaks a scos la iveala faptul ca statul papal ar fi platit zeci de milioane de dolari catre Biserica Catolica Americana pentru a o sustine in plata daunelor pe care aceasta le-a avut de platit pentru litgiile privind abuzurile sexuale ale preotilor catolici.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#ancheta Banca Vaticanului, #scandal financiar Biserica Catolica, #spalare bani Vatican, #coruptie Vatican , #Banci internationale