Schauble: Infiintarea unei autoritati unice de restructurare bancara ar incalca tratatele UE

Luni, 13 Mai 2013, ora 12:56
1393 citiri
Schauble: Infiintarea unei autoritati unice de restructurare bancara ar incalca tratatele UE
Wolfgang Schauble, ministrul german de finante. Sursa foto: Der Spiegel

Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schauble, a avertizat ca infiintarea unei autoritati unice la nivelul UE responsabila de restructurarea sau lichidarea bancilor aflate in pragul falimentului este imposibila fara revizuirea tratatelor Uniunii.

Schauble considera ca este necesara "o abordare in doi pasi", astfel incat situatiile de criza bancara sa fie coordonate de "o retea" de autoritati nationale pana cand tratatele UE vor fi modificate pentru a fi posibila infiintarea unei agentii UE cu raspundere in domeniu, potrivit declaratiilor ministrului german pentru Financial Times.

Comisia Europeana (CE) va prezenta in iunie un proiect de directiva care prevede infiintarea unei agentii de rezolutie bancara la nivelul UE, avand la dispozitie un fond de bailout. Propunerea este considerata cel de-al doilea pilon al "uniunii bancare" dorita de liderii europeni.

"UE nu are metode coercitive de a aplica decizii. Radacinile istorice ale uniunii sunt tinere. Legitimitatea sa democratica poate fi imbunatatita. Are doar responsabilitatile si puterile definite de tratate. Sa nu li se acorde importanta cuvenita, asa cum se sugereaza uneori, ar insemna o incalcare a statului de drept", a afirmat oficialul german.

Proiectul unei autoritati unice in UE care sa gestioneze situatiile de criza bancara, preluand responsabilitatea in acest sens de la autoritatile nationale, a aparut ca urmare a crizei financiare mondiale si a crizei datoriilor de stat din zona euro, agravata de reglementarile insuficient de solide sau aplicate cu indulgenta si de interventiile masive din bani publici pentru salvarea institutiilor de credit ajunse in pragul colapsului.

Planul a fost accelerat in aceasta primavara, dupa acordul controversat de recapitalizare a sectorului bancar incheiat de Cipru cu partenerii din zona euro, in baza caruia depozitele constituite la bancile cipriote vor fi accesate pentru salvarea institutiilor de credit.

Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana considera ca tratatele UE in formele curente permit centralizarea responsabilitatilor privind lichidarea sau restructurarea bancilor aflate in situatie de criza.

#restructurare banci UE, #lichidare banci Uniunea Europeana, #Schauble banci UE, #autoritate UE criza banci , #Banci internationale