Moody's isi pierde increderea in bancile olandeze

Joi, 14 Martie 2013, ora 15:05
1552 citiri
Moody's isi pierde increderea in bancile olandeze

Agentia de evaluare financiara Moody's Investors Service a coborat miercuri perspectiva pentru bancile olandeze ABN Amro, NIBC si Rabobank, la "negativa" de la "stabila", citand deteriorarea economiei olandeze.

De asemenea, agentia a mentinut la "negativa" perspectiva pentru ratingul ING Bank, transmite Xinhua.

"Perspectiva negativa este bazata pe punctul de vedere al Moody's ca mediul operational in Olanda a devenit mai dificil decat se preconiza anterior", a informat agentia de rating. "Acest lucru implica riscuri mai mari la adresa calitatii activelor in zonele unde bancile au concentrari mari, dincolo de impactul asteptat al modificarilor ciclice", adauga Moody's.

Economia olandeza, a cincea mare economie din zona euro, a revenit in recesiune in trimestrul patru 2012 iar Moody's si-a revizuit prognozele pentru acest an pana la o contractie de 0,6%. De asemenea, agentia mentioneaza cresterea ratei somajului in Olanda precum si asteptarile pentru pierderi mai mari pe piete fragile cum este piata imobiliara.

Moody's a retrogradat deja ratingurile pentru datoriile pe termen lung si depozitele bancilor olandeze. In opinia agentiei, Rabobank este cea mai stabila banca olandeza cu un rating "Aa2", ING si ABN Amro beneficiaza de un rating "A2", iar NIBC are un rating "Baa3".

ING Bank activeaza din 1994 pe piata romaneasca si detine o retea de 220 unitati bancare.

#rating banci olandeze, #Moodys banci Olanda, #probleme economice Olanda, #scadere economie Olanda , #Banci internationale