Imprumut de 17,1milioane de euro pentru investitii in Sibiu

Miercuri, 30 Noiembrie 2011, ora 11:34
1258 citiri
Imprumut de 17,1milioane de euro pentru investitii in Sibiu

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) ofera un imprumut de 17,1 milioane euro companiei Apa-Canal Sibiu, banii urmand a fi folositi pentru cofinantarea constructiei, extinderii si reabilitarii retelei de apa, precum si a sistemelor de tratare a apei.

Proiectul face parte din Programul UE al Fondului de Coeziune pentru Judetul Sibiu, in valoare totala de 124 milioane euro, au anuntat miercuri reprezentantii bancii.

Programul de investitii va permite companiei Apa-Canal Sibiu sa reduca semnificativ pierderile de apa, sa optimizeze costurile operationale si sa aduca sistemele de colectare si tratament a apei uzate la nivelul standardelor si reglementarilor Uniunii Europene.

Compania Apa-Canal Sibiu deserveste cetatenii din 34 de unitati administrative din sudul, centrul si nord-vestul judetului Sibiu, precum si populatia din Fagaras, oras situat in judetul vecin Brasov.

"BERD continua sa sustina modernizarea infrastructurii de apa din judetele din Romania. In ultimul an, banca a oferit finantari in valoare totala de 105,6 milioane euro pentru investitii similare in Constanta, Iasi, Brasov, Buzau si Dambovita-Targoviste, ajutand, in felul acesta, la imbunatatirea calitatii serviciilor de distributie a apei potabile si colectare a apelor uzate si la alinierea lor la nivelul standardelor impuse de Uniunea Europeana", a declarat Director BERD pentru Infrastructura Municipala si de Mediu, Jean-Patrick Marquet.

Imprumutul BERD face parte din Programul Cadru de Co-Finantare prin Fondul de Coeziune al UE (R2CF), care a fost lansat in 2010 pentru a sustine investitiile in infrastructura de apa si apa uzata din Romania, cat si pentru a facilita accesul localitatilor in absorbtia finantarilor disponibile prin Fondul de Coeziune al UE.

Pana in prezent, investitiile bancii prin intermediul Programului R2CF au permis oraselor din Romania sa atraga aproape 650 milioane euro din Fondul de coeziune al UE. Se estimeaza ca Programul Cadru de Co-Finantare va mobiliza investitii aditionale de aproximativ 1,5 miliarde euro in infrastructura sistemelor de distributie a apei potabile si colectare si tratare a apelor uzate din Romania.

De la inceputul activitatii sale in Romania, BERD a alocat peste 5,4 miliarde de euro diferitelor sectoare din economie.

#Berd imprumut Romania, #BERD imprumut Sibiu, #ajutor BERD Romania , #Banci internationale