Grecia se indupleca de oamenii de afaceri: Plafonul transferurilor de bani, ridicat

Vineri, 24 Iulie 2015, ora 17:47
2209 citiri
Grecia se indupleca de oamenii de afaceri: Plafonul transferurilor de bani, ridicat
Foto: Piraeus Bank

Guvernul de la Atena incepe sa elimine o parte din restrictiile care i-au lovit pe oamenii de afaceri din Grecia odata cu impunerea masurii de control al capitalului.

De la sfarsitul saptamanii, plafonul transferurilor de bani catre partenerii din afara tarii a fost ridicat, aceasta masura urmand sa asigure reluarea importurilor in cantitati mari mari, anunta agentia Reuters.

Importuri reluate

"De vineri 24 iulie, plafonul maxim aprobat pentru platile catre conturi din strainatate a crescut la 100.000 de euro/zi, de la 50.000 de euro", a anuntat guvernatorul bancii centrale, Yannis Stournaras.

Acesta a adaugat ca astfel se rezolva 70% din problemele reclamate de importatorii greci in ultima luna.

Incepand cu 29 iunie, guvernul elen a dispus impunerea masurii de control al capitalului, pe langa limitele la retragerile zilnice aplicate populatie, mediul de afaceri din tara fiind si el afectat de o serie de dispozitii dure.

Aprovizionarea cu materii prime din import sau cu produse care nu sunt fabricate in Grecia a fost un adevarat calvar pentru companiile elene, acestea fiind nevoite sa treaca prin filtrul unei comisii speciale pentru a li se aproba transferul banilor catre partenerii externi.

Guvernatorul Stournaras a mentionat ca mediul de afaceri din Grecia devine ceva mai relaxat, in urmatoarele 10 zile urmand sa se gaseasca solutii pentru rezolvarea celorlalte probleme care treneaza.

"In privinta aprobarilor date pentru import suntem aproape de nivelul lunar inregistrat de importuri inaintea acestei crize", a declarat guvernatorul bancii centrale elene.

Pierderi masive

Grecia si-a redeschis bancile la inceputul acestei saptamani, dupa ce a reusit sa obtina un imprumut de urgenta de 7,2 miliarde de euro pentru a plati restantele catre creditorii internationali.

Cele trei saptamani de vacanta bancara impusa s-au soldat cu pierderi de peste 3 miliarde de euro in economia elena, dupa cum sustine Constantinos Michalos, presedintele Camerei de Comert si Industrie din Atena.

Multe dintre firmele elene au amenintat ca vor declara faliment daca restrictiile dure din sistemul bancar vor continua.

De la sfarsitul lunii iunie si pana in prezent, comisia speciala a aprobat transferul a peste 1,5 miliarde de euro in contul unor firme din strainatate, multe dintre plati reprezentand importuri de energie, arata un raport al Bancii Greciei facut public astazi.

#restrictii capital Grecia, #importuri Grecia, #pierderi companii Grecia, #plafon plati importuri , #Banci internationale