Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Bogatii din sudul Europei isi transfera economiile in nord

Bogatii din sudul Europei isi transfera economiile in nord


Locuitorii bogati din sudul Europei isi transfera economiile catre banci din Luxemburg, Elvetia si tarile nordice, ingrijorati de perspectiva iesirii Greciei din zona euro si de situatia sectorului bancar din Spania si Portugalia, potrivit unei analize Reuters.

Nikos, un om de afaceri grec cu activitati in distributia de produse farmaceutice, a transferat sapte milioane de euro la o subsidiara a unei banci banca elevetiene din Luxembourg, preferand siguranta in pofida dobanzii mult mai mici.

"Am muncit din greu toata viata si mi-am asumat riscuri in afaceri. Am 62 de ani si nu pot sa risc ca banii mei sa devina drahme", spune el.

Prudenta a devenit un trend major in randul locuitorilor bogati din sudul Europei. Grecii se tem de devalorizarea economiilor odata cu eventuala revenire la drahma, in timp ce spaniolii si portughezii sunt ingrijorati de situatia bancilor locale, astfel ca isi transfera depozitele catre economiile solide din nordul Europei.

Mai multi consilieri financiari si bancheri ai caror clienti au conturi prea mari pentru a fi acoperite de garantia UE de 100.000 de euro sustin ca au loc "retrageri masive prin transferuri de bani", in special in perioada care a trecut de la alegerile din Grecia din 6 mai.

Cea mai mare parte din aceste sume a ajuns la banci din Londra, Frankfurt sau Geneva, potrivit surselor citate.

Un alt bancher, specializat in servicii pentru clienti bogati din Spania, sustine ca spaniolii isi aduc aminte de pachetul de controale de capital si restrictii impus in urma cu zece ani in Argentina, prin care autoritatile au incercat sa previna retragerile masive de depozite din banci, in special in privinta economiilor denominate in dolari.

In zona euro, depozitele bancare sunt garantate pana la suma de 100.000 euro, astfel ca majoritatea economiilor, mai putin cele foarte mari, ar fi acoperite in cazul falimentului unei institutii financiare.

Insa daca o tara ar pleca din zona euro, conturile bancare ar fi redenominate intr-o noua moneda care s-ar devaloriza puternic in perioada imediat urmatoare.

Clientii s-ar putea confrunta si cu controale de capital, menite sa previna iesirile masive si accentuarea devalorizarii, sau chiar cu inghetarea tuturor retragerilor.

Un bancher londonez specializat in servicii private a precizat ca mai multi greci cu posibilitati se arata "foarte interesati" sa-si deschida conturi in Marea Britanie pentru a-si proteja averile in cazul iesirii Greciei din zona euro.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1027 ori