Banca Mondiala are un nou economist sef, din India

Joi, 06 Septembrie 2012, ora 09:22
1624 citiri
Banca Mondiala are un nou economist sef, din India

Banca Mondiala l-a desemnat, miercuri, pe Kaushik Basu, un fost consilier economic al guvernului indian, in functia de economist sef, plasand un nou candidat dintr-o tara emergenta intr-o pozitie cheie la institutia financiara internationala.

Kaushik Basu este al doilea economist sef al Bancii Mondiale care provine dintr-o tara in curs de dezvoltare si il inlocuieste pe chinezul Justin Lin, al carui mandat a expirat la data de 1 iunie, transmite Reuters.

Detinator al unui doctorat la London School of Economics, Kaushik Basu beneficiaza in prezent de un concediu din functia de profesor de economie si studii internationale la Universitatea Cornell din New York.

In ultimi ani, tarile emergente au facut presiuni pentru a avea o prezenta mai mare la Banca Mondiala si Fondul Monetar International. Incepand cu luna octombrie, Kaushik Basu va ocupa pozitia de economist sef al Bancii Mondiale, al carui presedinte este coreeanul-american Jim Yong Kim, care a preluat si el mandatul de presedinte in urma cu doua luni.

Conform unei traditii nescrise, care dateaza de la infiintarea Bancii Mondiale si a Fondului Monetar International, in fruntea Bancii Mondiale a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la sefia Fondului Monetar International.

#Banca Mondiala India, #economist sef Banca Mondiala, #conducere Banca Mondiala , #Banci internationale