Polonia, zguduita de prabusirea unei banci dubioase

Vineri, 17 August 2012, ora 09:10
1406 citiri
Polonia, zguduita de prabusirea unei banci dubioase

50.000 de polonezi risca sa ramana fara banii depusi la banca Amber Gold, dupa ce aceasta a anuntat luni ca isi inchide operatiunile. Banca are de returnat clientilor ei 24 milioane de dolari.

Amber Gold vindea produse financiare proprii si oferea dobanzi mai mari decat cele ale altor banci. Miercuri, premierul Donald Tusk a catalogat activitatea bancii ca "o escrocherie" si a cerut Ministerului de Finante sa reuneasca toate autoritatile responsabile, de la Banca Centrala pana la Protectia Consumatorilor, pentru a calcula efectele prabusirii bancii.

"Toate semnele din cer si de pe pamant arata ca oamenii care au investit incredere in aceasta banca au fost inselati. Este de datoria statului sa se miste repede pentru a proteja cetatenii de aceste escrocherii", a declarat premierul polonez, citat de The Wall Street Journal.

Banca a functionat dupa o schema Ponzi, adica dobanzile mari oferite nu proveneau din veniturile proprii, ci de pe seama depunerilor altor persoane. Autoritatile au avertizat timp de trei ani ca banca functioneaza fara licenta, insa aceasta a investit puternic in marketing.

Citeste mai multe despre Polonia, zguduita de prabusirea unei banci dubioase pe Ziare.com.

#inchidere banca Amber Gold, #inselatorie Amber Gold, #returnare bani Amber Gold, #Amber Gold Ponzi , #Banci comerciale