De ce bancile mama trimit straini la conducerea filialelor din Romania. Vezi cine sunt si de unde vin expatii bancari

Miercuri, 04 Septembrie 2013, ora 08:13
4497 citiri
De ce bancile mama trimit straini la conducerea filialelor din Romania. Vezi cine sunt si de unde vin expatii bancari

Executivii de la carma institutiilor de credit din Romania sunt, in marea majoritate, straini trimisi de bancile. In momentul de fata, cele mai puternice banci comerciale din Romania sunt conduse de ani de zile de executivi straini. Motivele ar putea tine de cultura bancara, de experienta si de incredere in sistemul romanesc.

"Acest lucru se datoreaza faptului ca banca mama doreste sa aduca in sucursala locala o persoana care sa cunoasca foarte bine structurile, procedurile, cultura si obiceiurile din banca straina, pentru ca este evident ca banca locala incearca sa replice toate aceste elemente specifice din comportamentul si din strategia bancii centrale," a declarat analistul economic Aurelian Dochia pentru Business24

Acest lucru a fost justificat in perioadele initiale si, de asemenea, poate fi justificat si in perioadele in care au loc programe de restructurare foarte importante, sustine analistul.

Acesta este de parere ca, in mod normal, ar trebui sa vina un moment in care bancile mama sa isi formeze si cadre locale care sa preia functiile de conducere.

"Nu stiu de ce acest moment inca nu a venit. Eu cred ca cel putin pentru cateva banci ar fi trebuit sa se intample deja. Poate atat BRD, cat si la BCR, banca care a avut o restructurare mai indelungata , au ajuns in punctul in care ar treb sa considere o persoana locala care sa preia conducerea", a completat Dochia.

Analistul considera ca bancile comerciale ar trebui sa aibe oamenii capabili pe care sa ii fi format si sa ii fi cresut pentru a ajunge la aceasta pozitie.

"Formarea unui om care sa preia o astfel de functie dureaza cel putin 5 ani, daca nu mai bine. In principal, persoana respectiva trebuie sa ocupe nu numai o functie in banca, ci si in centrala si poate si in reteaua internationala a bancii. Oamenii care sunt selectati pentru functii de conducere sunt plimbati prin diverse locuri si abia atunci se considera ca sunt gata sa preia aceata responsabilitate," sustine analistul Dochia.

Echipa executiva a BCR: Tomas Spurny(ceh) si Bernd Mittermair (austriac)

Tomas Spurny, de nationalitate ceha, si-a inceput mandatul de presedinte executiv al BCR in anul 2012, ca urmare a aprobarii de catre Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Anterior aceste functii, a fost presedinte executiv al mai multor institutii bancare si financiare importante din Slovacia, Republica Ceha si Ungaria.

Un alt membru al Comitetului executiv al BCR este Bernd Mittermair, care a primit in 2012 aprobarea BNR in functia de vicepresedinte executiv Financiar (Chief Financial Officer).

Austriacul si-a dezvoltate cariera in cadrul Erste Group incepand cu anul 1991, detinand multiple functii in cadrul diviziilor de administrare a bilantului, Controlling si managementul performantei.

Philippe Charles Lhotte (francez) conduce BRD Romania

Philippe Charles Lhotte detine, din 31 octombrie 2012, functiile de Administrator si Director General al BRD - Groupe Societe Generale, iar din 5 noiembrie 2012 detine functia de Presedinte al Consiliului de Administratie.

Licentiat in drept al Universitatii Paris 2 si diplomat al Institutului de Studii Politice din Paris, Philippe Lhotte si-a parcurs intreaga cariera in cadrul Grupului Societe Generale.

Petre BUNESCU, membru al Consiliului de Administratie si Director General Adjunct BRD este angajat al Bancii de Investitii din 1975, fiind numit in 1990 in functia de Director Adjunct al Sucursalei Municipiului Bucuresti.

Odata cu infiintarea Bancii Romane pentru Dezvoltare la 1 decembrie 1990, preia functia de Vicepresedinte si de membru al Consiliului de Administratie si al Comitetului de Directie al bancii pana in iulie 1999. In perioada noiembrie 1997-mai 1998 a detinut functia de Presedinte Interimar al Bancii Romane pentru Dezvoltare. Din august 1999 este Director General Adjunct si membru al Consiliului de Administratie al BRD - Groupe Societe Generale.

Omer Tetik (turc): CEO-ul Bancii Transilvania

Banca Transilvania este a treia banca de pe piata locala este condusa de bancherul turc Omer Tetik, fost presedinte al Credit Europe Bank. Acesta va fi CEO-ul Bancii Transilvania pana la finalul lui decembrie 2016.

Omer Tetik are 40 de ani, este cetatean roman, de origine turca si este nascut in Germania. El are o experienta de peste 17 ani in sectorul bancar. Este absolvent al Faculty of Economics - Middle East Technical University, din Ankara si vorbeste fluent 4 limbi straine, inclusiv romana.

De asemenea, Banca Transilvania (TLV) a anuntat oficial numirea lui George Calinescu in functia de director financiar executiv (CFO). El isi va incepe mandatul dupa obtinerea aprobarilor si autorizarilor necesare, potrivit unui anunt transmis bursei.

Tetik, 40 de ani, si Calinescu, 38 de ani, vor alcatui una dintre cele mai tinere echipe executive din sistemul bancar romanesc.

Director Raiffeisen Bank: Steven Cornelis van Groningen (olandez)

Odata cu fuziunea Bancii Agricole Raiffeisen cu Raiffeisenbank (Romania), Steven Cornelis van Groningen a devenit presedintele bancii rezultate, Raiffeisen Bank.

Steven este cetatean olandez, absolvent al Universitatii Leyden din Olanda, specializarea Corporate Law.

Steven van Groningen este un foarte bun cunoscator al pietei bancare din Europa Centrala si de Est, in ultimii 10 ani ocupand pozitii de top management ale subsidiarelor unor banci vest-europene in Romania, Ungaria si Rusia.

A condus deschiderea operatiunilor bancii olandeze ABN Amro la Bucuresti. Din iunie 2001 a fost vicepresedinte al Bancii Agricole Raiffeisen, iar din februarie 2002 este presedintele bancii.

Michal Szczurek (polonez), noul presedinte al ING Bank Romania

Polonezul Michal Szczurek a preluat de la Misu Negritoiu conducerea executiva a ING Bank Romania in septembrie 2012.

Michal Szczurek, de origine poloneza, are o experienta de aproape 20 de ani in banca. Acesta a avut un rol semnificativ in crearea celui mai mare fond de pensii din Polonia, apoi a trecut in arena bancara, a restructurat divizia de Retail Banking din cadrul ING Bank Szlaski, iar in ultimii trei ani a condus divizia de Retail Banking a TMB Thailanda, unde ING este actionar.

#directori banci, #CEO institutii de credit, #echipa executiva banci, #presedinte banca comerciala , #Banci comerciale