BNR vrea banii de la FMI ca back-up, dupa ce reduce RMO

Marti, 24 Martie 2009, ora 11:32
1922 citiri
BNR vrea banii de la FMI ca back-up, dupa ce reduce RMO

BNR va folosi banii de la FMI ca sa acopere golul din rezervele valutare ce va fi indus de reducerea graduala a rezervelor minime obligatorii si de sumele ce vor fi folosite pentru stabilitatea leului, arata consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, intr-un comentariu in Business Standard.

"Acum creditarea s-a redus drastic. Este normal ca banii sa fie returnati bancilor. Pentru aceasta, BNR va reduce gradual rezervele obligatorii", sustine Croitoru.

El arata ca "impozitul" pe care BNR il cere bancilor prin rezervele minime obligatorii, de 40% pentru pasivele in valuta, in conditiile in care in alte tari din regiune sau din zona euro nivelul este de 2%, reprezinta costuri mari pentru bancile din Romania, insa masura a fost necesara "pentru a atenua creditarea frenetica de pana in 2008, care crea riscuri pentru stabilitatea financiara".

Pe de alta parte, rezervele ce vor fi eliberate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) vor putea fi folosite de bancile comerciale pentru a relua creditarea "dar ar putea foarte bine sa fie trimise de banci la "mamele" lor in strainatate, ceea ce ar scadea rezervele internationale ale BNR", precizeaza Croitoru.

Totodata, consilierul guvernatorului subliniaza in comentariul din Business Standard ca acordul cu Fondul Monetar International (FMI) nu vizeaza sprijinirea bancilor, ci stabilitatea macroeconomica, prin compensarea pierderii de rezerve oficiale.

Scaderea rezervelor BNR se va petrece, in opinia sa, pe masura ce companiile vor cumpara valuta pentru a-si rambursa datoriile pe care le au in afara tarii, ceea ce va duce la deprecierea leului. "Banii de la FMI vor inlocui atat rezervele care vor fi utilizate pentru asigurarea stabilitatii leului, cat si pe cele induse de reducerea rezervelor obligatorii.

Iar daca reducerea "impozitului" va ajuta bancile, cu atat mai bine, caci nu ne dorim frictiuni financiare care sa contracte si mai mult economia. Astazi, bancile centrale ale lumii incearca sa reinstaureze stabilitatea financiara pentru a iesi din recesiune si a evita depresia economica", mentioneaza Croitoru.

In prezent, bancile sunt obligate sa constituie rezerve minime obligatorii lunar la BNR de 40% pentru pasivele atrase in valuta si de 18% pentru pasivele atrase in lei.

O misiune a Fondului Monetar International este prezenta la Bucuresti in perioada 11-25 martie ca sa discute despre un posibil program al FMI pentru Romania, "parte a unui pachet multilateral de finantare", la care mai iau parte Uniunea Europeana (UE) si Banca Mondiala (BM).

Rezervele valutare ale Romaniei insumau la finalul lui februarie 25,9 miliarde euro, iar daca se adauga si rezerva de aur, nivelul este de 28,4 miliarde euro. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Un director al FMI transmite că nu există riscul unei recesiuni globale. "În acest moment, va fi nevoie de mult pentru a deraia această economie"
Unul dintre cei mai importanţi economişti ai Fondului Monetar Internaţional a semnalat un risc redus de recesiune globală, în ciuda zgomotelor continue de incertitudine geopolitică,...
#creditare, #finantare, #fmi, #rezerve, #valutare , #Banci comerciale