Zece candidati concureaza pentru cele sapte locuri din CA-ul Bancii Transilvania

Miercuri, 14 Aprilie 2010, ora 16:20
1674 citiri
Zece candidati concureaza pentru cele sapte locuri din CA-ul Bancii Transilvania

Cinci actuali administratori ai Bancii Transilvania (TLV) si alte cinci persoane, inclusiv un fost director financiar al General Electric/GE Capital Paris, si-au depus candidatura pentru un loc de membru in Consiliul de Administratie al bancii, precizeaza Mediafax.

Dintre actualii administratori, si-au depus candidatura atat presedintele consiliului, Horia Ciorcila, cat si directorul general al bancii, Robert Rekkers, potrivit unei liste publicate miercuri pe site-ul Bancii Transilvania.

Roberto Marzanati, care a reprezentat BERD in Consiliul de Administratie, va candida independent, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare urmand sa fie reprezentata de un fost director financiar al General Electric/GE Capital Paris, Peter Franklin, potrivit unor surse din banca.

Cel din urma a fost director financiar in mai multe divizii financiare din Europa ale General Electric intre 1992 si 2009.

Din actualul CA mai candideaza Constantin Jeican, fondator al bancii, si Gabriela Grigore, reprezentantul SIF Banat-Crisana (SIF1).

Totodata, si-au mai depus candidaturile presedintele CA al SIF Moldova (SIF2), Costel Ceocea, directorul general al Verida Credit IFN, Carmen Retegan, un alt fondator al BT, Radu Danut Palagheanu, si un medic, Corneliu Diaconescu.

Retegan este directorul general al Verida Credit, companie controlata in proportie de 99,99% de Ipocredit Holding Olanda, care a fost infiintata de Old Lane, un fond de investitii al grupului financiar american Citi.

Palagheanu a fost membru in CA al bancii in perioada 1994 - 1995.

Din actualul CA nu va mai candida Claudiu Silaghi, iar Ionut Patrahau si-a depus demisia la 24 martie.

Consiliul de Administratie al bancii este format din sapte membri, iar mandatul actualilor adminstratori expira in acest an.

Mandatul viitorilor administratori va fi de patru ani, respectiv in perioada 2010 - 2014. Alegerile pentru noul Consiliu de Administratie se vor derula in AGA de la 28 aprilie.

Banca Transilvania are un capital social de 1,086 miliarde lei, divizat in 1,086 miliarde de actiuni cu o valoare nominala de un leu.

Potrivit celor mai recente raportari, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare detine 14,54% din actiunile Bancii Transilvania, Bank of Cyprus are 9,7%, presedintele CA al BT are aproximativ 5% din titluri, iar IFC 3,6%.

 

Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Vești bune pentru utilizatorii iOS! Apple vrea să introducă două opțiuni noi de culoare pentru seria iPhone 16
Apple se pregătește să aducă pe piață modelele iPhone 16 Pro și iPhone 16 Pro Max în două noi opțiuni de culoare: Desert Titanium și Titanium Grey, potrivit ultimelor informații...
Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Avocat celebru, speriat de introducerea banilor care expiră, pe model chinezesc: „Am zis că nu se poate, dar se va întâmpla din 2030"
Sergiu Vasilescu, unul dintre cei mai cunoscuți avocați din România, specializați în fiscalitate, respectiv în crypto, avertizează cu privire la pericolul iminent cu care se vor confrunta...
#bt, # candidati, # ca, # membri , #stiri Banca Transilvania