Sectorul SIF de la Bursa a crescut cu 2% azi

Miercuri, 05 August 2009, ora 17:51
1373 citiri
Sectorul SIF de la Bursa a crescut cu 2% azi

Actiunile SIF s-au scumpit in medie cu 2% in sedinta de miercuri a Bursei de la Bucuresti, pe o piata linistita, atenta la evolutiile marilor burse internationale, brokerii fiind de parere ca investitorii asteapta un nou puseu de crestere in cadrul trendului inceput acum cateva luni, precizeaza NewsIn.

Tranzactiile realizate la Bursa de Valori Bucuresti au insumat 18,89 milioane lei (4,49 milioane euro) in sedinta de tranzactionare de miercuri, in scadere cu 10% fata de nivelul consemnat in ziua precedenta, de 21,18 milioane lei (5,03 milioane euro).

Totodata, pe piata obligatiunilor au fost transferate trei pachete cu titluri de stat, pentru suma totala de 2,12 milioane lei.

"Piata a fost foarte linistita in sedinta de miercuri, investitorii fiind foarte atenti la evolutiile externe. Astfel, in conditiile in care nu am vazut volatilitati mari in plan extern nici la noi nu au aparut miscari ample", a declarat, pentru NewsIn, un broker din piata.

"Bursa pare sa isi traga sufletul dupa cresterile din ultima perioada, dar nu este exclus sa vedem cat de curand inca un puseu care sa impinga cotatiile in sus. Deocamdata, jucatorii asteapta sa vada ce se intampla cu principalii indici din strainatate, sa vina o confirmare a faptului ca trendul ascendent mai are inca forta", a adaugat brokerul.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,40%, pana la 3.994,41 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,47%, pana la 2.407,76 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a castigat 2,04%, pana la 19.571,02 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a crescut cu 1,22%, ajungand la 8.288,61 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,93%, pana la 384,08 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut cu 0,58%, pana la 535,36 puncte.

De asemenea, bursele europene aveau cresteri usoare, dupa ce avansul principalilor indici s-a temperat dupa publicarea unor date din piata muncii a Statelor Unite, care au aratat ca sectorul privat a taiat inca 371.000 de slujbe.

Astfel, indicele reprezentativ pentru cele mai importante 100 de actiuni listate pe bursa londoneza, FTSE, crestea cu 0,26%, pana la 4.683,47 puncte, iar indicele pietei din Frankfurt, DAX, urca cu 0,28%, pana la 5.432,38 puncte.

Indicele celor mai solide 40 de actiuni de la Bursa din Paris, CAC40, crestea cu 0,67%, pana la 3.499,82 puncte.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai lichide din piata, cu un rulaj de 2,95 milioane lei si s-au scumpit cu 3%, la 1,03 lei, urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2) un avans de 2,87%, la 0,895 lei si o lichiditate de 1,63 milioane lei.

Pe sectorul bancar, pretul actiunilor Bancii Transilvania (TLV) s-a mentinut la 1,41 lei, pe fondul unor schimburi de 1,61 milioane lei, in vreme ce actiunile BRD SocGen (BRD) au stagnat, de asemenea, la 10,60 lei, pe un rulaj de 839.300 lei.

Actiunile Azomures (AZO) au incheiat ziua cu un castig de 4,35%, la 0,312 lei, pe tranzactii de 1,05 milioane lei, in timp ce titlurile Alro (ALR) s-au remarcat cu o apreciere de 13,41%, la 2,03 lei, pe suportul unei lichiditati de 316.100 lei.

Schimburile cu actiuni Petrom (SNP) au totalizat 821.600 lei, iar titlurile au avansat cu 1,17%, la 0,259 lei, in vreme ce actiunile Transgaz Medias (TGN) au pierdut 1,88%, ajungand la 157 lei, pe fondul unor tranzactii de 397.700 lei.

Tot in sedinta de miercuri s-au mai remarcat actiunile Flamingo Bucuresti (FLA), cu un rulaj de 1,28 milioane lei, reprezentand 6,56% din capitalul social. Actiunile Flaminfo au fost cotate la 0,025 lei, in scadere cu 7,41%.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Rata șomajului se menține la 5.6% la finalul anului 2023 – TradeVille
Volumul Cifrei De Afaceri Din Serviciile Prestate, In Creștere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul cifrei de afaceri din serviciile de piața prestate populației a crescut, ca serie...
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările de construcții, în scădere – TradeVille
Lucrările De Construcții, In Scădere In primele 2 luni ale anului 2024, volumul lucrărilor de construcții a scăzut ca serie bruta cu 10.8% si ca serie ajustata sezonier cu 11.8% fata de...
#sector, #sif, #bursa, #evolutii, #broker , #stiri Banca Transilvania