Banca Comerciala Feroviara si-a inceput operatiunile bancare

Luni, 23 Noiembrie 2009, ora 18:09
3475 citiri
Banca Comerciala Feroviara si-a inceput operatiunile bancare

Banca Comerciala Feroviara si-a lansat, luni, operatiunile bancare si a deschis si prima sucursala din Arad, conducerea unitatii afirmand ca in primul an de functionare isi propune sa atraga 100 de milioane de euro in depozite si disponibilitati in conturile curente, informeaza NewsIn.

Presedintele Bancii Comerciale Feroviara (BCF), Petre Tulin, a declarat ca in cursul zilei de luni au fost efectuate primele operatiuni bancare, transmite corespondentul NewsIn.

"Este un dublu eveniment. Astazi (luni - n.r.), nu numai ca inauguram aceasta sucursala, dar in acelasi timp incepem operatiunile bancare.

Am deschis contul curent la Banca Nationala si practic vom efectua primele operatiuni bancare.

Cu alte cuvinte, astazi, Banca Comerciala Feroviara intra in circuitul bancar. Sper ca acest proiect sa aiba o crestere sustinuta in urmatoarea perioada.

Sunt convins ca, desi influentata de un context dificil din punct de vedere economic, desi sunt destul de multe dificultati in plan financiar, noi suntem foarte optimisti pentru ca suntem concentrati asupra oportunitatilor", a declarat Petre Tulin.

Conducerea unitatii bancare a mai anuntat ca strategia de creditare va fi influentata de contextul economic din piata bancara.

"Ne-am popus sa venim cu servicii la alte standarde, la standarde mai inalte.

Avem in vedere servicii la costuri mai reduse, pentru ca primele operatiuni pe care le vom efectua se vor referi la deschideri de conturi si operatiuni de depozit, atat pentru clientii corporate, cat si pentru clienti persoane fizice.

Ne-am propus ca in primul an de functionare sa atragem aproximativ 100 de milioane de euro in depozite si disponibilitati in conturile curente, iar anul viitor, atunci cand ne vom defini strategia de creditare, vom sti exact cam care va fi portofoliul de credite pe care-l vom avea la sfarsitul anului viitor.

Depinde de cativa factori, inclusiv de contextul economic de pe piata", a mai afirmat Petre Tulin.

Actionarul majoritar al BCF, Valer Blidar, a declarat ca aceasta banca comerciala s-a nascut din nemultumirea privind comportamentul bancilor straine fata de investitorii romani.

"Ideea este mai veche. Am demarat acum trei ani, pentru ca o banca nu se infiinteaza de pe o zi pe alta.

Credem in acest proiect si vrem sa fie o banca romaneasca pentru romani, cu un alt comportament fata de cetatenii romani si credem in succesul ei", a declarat Valer Blidar.

Banca Comerciala Feroviara are deschise doua sucursale, una la Bucuresti si una la Arad, iar conducerea unitatii a anuntat ca anul acesta urmeaza sa mai fie deschise doua-trei sucursale in tara.

Conducerea BCF a mai mentionat ca in primul an de functionare intentioneaza sa aiba 14 sucursale functionale in tara.

Sucursala de la Arad a fost deschisa la sediul SC Astra Vagoane Calatori, detinuta de omul de afaceri Valer Blidar.

Inregistrata la Registrul Comertului in luna martie, BCF este o banca de tip universal si a primit autorizatia de la banca centrala in data de 17 august.

Procesul de autorizare la BNR a inceput in septembrie 2008 si s-a derulat cu asistenta firmei de audit si consultanta KPMG.

Cu un capital social de 45 milioane de lei, actionarii BCF sunt Valer Blidar, cu o cota de 90,5 la suta din capital, din care 39,5 la suta in mod direct si 51 la suta prin intermediul a doua firme pe care le controleaza, respectiv Astra Vagoane Calatori - 26 la suta si Tristar SRL - 25 la suta.

Un pachet de 9,5 la suta din actiunile institutiei de credit este detinut de Atelierele CFR Grivita Bucuresti.

In urma cu aproape doua saptamani, actionarul majoritar al bancii, Valer Blidar, a declarat ca Banca Comerciala Feroviara va realiza in prima jumatate a anului viitor o majorare de capital in urma careia CFR Calatori si CFR Marfa vor intra in actionariatul bancii, cu circa 10% din actiuni fiecare. 

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#banca, # comerciala, # feroviara, # operatiuni, # bancare , #stiri Banca Romaneasca