Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Fondul Romano-German (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) a acordat pana la finele Trim.I 2002 peste 13 milioane Euro pentru IMM din Romania

Fondul Romano-German (Kreditanstalt fur Wiederaufbau) a acordat pana la finele Trim.I 2002 peste 13 milioane Euro pentru IMM din Romania
Germania a acordat Guvernului Romaniei, in 1999, un imprumut pe termen lung pentru finantarea unui program de creditare destinat Intreprinderilor Mici si Mijlocii, denumit Fondul Romano-German. Guvernul german si-a propus astfel sa contGermania a acordat Guvernului Romaniei, in 1999, un imprumut pe termen lung pentru finantarea unui program de creditare destinat Intreprinderilor Mici si Mijlocii, denumit Fondul Romano-German. Guvernul german si-a propus astfel sa contribuie la dezvoltarea micilor afaceri derulate in Romania si la crearea de noi locuri de munca, inclusiv prin imbunatatirea capacitatii bancilor romanesti de a evalua si administra riscurile activitatii de creditare a IMM.

Programul se deruleaza prin intermediul Bancii Germane de Dezvoltare (Kreditanstalt fur Wiederaufbau - KfW), in colaborare cu Ministerul Finantelor Publice din Romania, si are 2 componente:

# un Fond Revolving, constituit pe baza unui credit de 8,95 milioane euro, din care s-au acordat linii de credit catre bancile partenere care participa la program;

# Asistenta Tehnica, sub forma unei donatii de 1,5 milioane marci germane, pentru perfectionarea tinerilor absolventi de studii economice pentru postul de consilier de credit specializat in finantarea IMM. Valoarea maxima a creditului - 60.000 euro.

Programul se deruleaza la ora actuala in 10 mari orase din Romania prin intermediul celor 4 banci partenere: Banca Comerciala Carpatica, Banca Romaneasca, Microenterprise Credit Romania si Volksbank Romania.

In cele 18 sucursale ale bancilor partenere au fost create departamente specializate de creditare in cadrul programului derulat de KfW. Pe baza contractelor semnate cu Fondul Romano-German,
bancile comerciale obtin fonduri in conditiile pietei, din care pot acorda credite de pana la 60.000 euro pe o durata ce nu poate depasi 24 de luni, eventual cu o perioada de gratie de 3 luni.

Beneficiarii acestor imprumuturi pot fi toate tipurile de intreprinderi private (inclusiv persoane fizice autorizate si asociatii familiale) care au pana la 50 de angajati si cel putin 6 luni consecutive de activitate.

"Ne concentram in special asupra intreprinderilor micro si mici, care reprezinta majoritatea intreprinderilor private din Romania, si folosim o tehnologie de creditare adecvata, care permite evaluarea riscurilor cu costuri mai reduse", a declarat presei Andre Oertel, directorul programului.

Creditele se acorda atat pentru
# Investitii - in echipamente, masini, instalatii, constructii, cumpararea de terenuri, reparatii sau pentru renovarea si repararea spatiului de lucru, cat si pentru
# asigurarea capitalului de lucru - achizitionare de marfa, materii prime etc.

In functie de marimea creditului, dobanzile percepute variaza intre 1% si 1,5% pe luna (respectiv 12,5%-19% pe an). Majoritatea solicitantilor sunt firme de comert.

Pana la sfarsitul lunii martie 2002, prin intermediul Fondului Romano-German s-au acordat, in total, 1.500 de credite in valoare de peste 13,7 milioane euro.
Valoarea medie a imprumuturilor acordate pana acum este de 10.000 euro.
Din totalul creditelor acordate, 67% au fost destinate finantarii activelor fixe, iar restul au reprezentat capital de lucru.

Majoritatea intreprinzatorilor privati au solicitat imprumuturi pe termen mediu, durata medie pentru care s-au acordat creditele fiind de 20 de luni.

Majoritatea creditelor au fost acordate firmelor de comert (40%), prestatorilor de servicii (23%) si societatilor cu activitati mixte de productie, servicii si comert (27%).

Cererea lunara de finantare depaseste deja 1 milion de euro. Costurile de procesare a creditelor mici sunt in general mai ridicate, dar conditiile de acordare a imprumuturilor au permis bancilor sa obtina profituri modeste, cu atat mai mult cu cat intreprinzatorii privati si-au achitat toate datoriile la scadenta: soldul creditelor intarziate cu peste 30 de zile reprezenta doar 0,53% din totalul portofoliului la sfarsitul lunii martie 2002.

In ceea ce priveste cea de-a doua componenta a programului, aproximativ 80 de tineri absolventi de studii economice au fost perfectionati in cadrul programului si au putut incepe o cariera in sistemul bancar, in postul de consilier de credit specializat in finantarea IMM-urilor.

Data fiind cererea foarte mare de creditare, Ministerul Finantelor Publice si KfW au convenit ca in acest an sa se suplimenteze fondurile alocate pen-tru finantarea Fondului Romano-German, mai ales ca pana la ora actuala mai multe banci romanesti si-au exprimat intentia de a deveni parteneri in cadrul programului.


Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1514 ori