Banca Carpatica vrea un profit de 6,73 milioane lei in 2009

Miercuri, 29 Aprilie 2009, ora 12:47
1311 citiri
Banca Carpatica vrea un profit de 6,73 milioane lei in 2009

Banca Carpatica (BCC) estimeaza pentru 2009 un profit net de 6,73 milioane lei, pe care vrea sa il foloseasca pentru majorarea capitalului social, in contextul in care sursele de finantare atrase ar putea spori cu o treime, a anuntat, miercuri banca, in urma adunarii generale a actionarilor.

Astfel, in 2009, banca prognozeaza un nivel al surselor atrase de 2,55 miliarde lei, mai mare cu 34% fata de 2008, in timp ce plasamentele totale ar putea creste cu 21%, la 2,66 miliarde lei, relateaza NewsIn.

Totodata, actionarii bancii au aprobat ca profitul estimat pentru acest an, de 6,73 milioane lei, sa fie repartizat, cu exceptia rezervei legale, catre sursele proprii de finantare destinate majorarii capitalului social.

De asemenea, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli votat de actionari, veniturile bancii s-ar putea ridica in acest an la 614,61 milioane lei, in crestere cu 7% fata de 2008, in vreme ce cheltuielile totale ar putea spori cu aproape 6%, pana la 606,6 milioane lei.

Banca Carpatica a raportat anul trecut un profit net de numai 802.000 lei (218.000 euro), de 11 ori mai mic fata de cel din 2007, in conditiile in care banca s-a concentrat pe gestionarea portofoliului pe termen mediu si lung, in detrimentul rezultatelor si a cotei de piata.

Banca are un capital social de 201,25 milioane lei, divizat in 2,01 miliarde de actiuni, cu valoarea nominala de 0,10 lei. Actionarul principal al Bancii Carpatica este Ilie Carabulea, care controleaza 36,26% din capitalul social, iar Fin-Part S.P.A. are o participatie de 5,06%.

Titlurile Bancii Comerciale Carpatica sunt listate la bursa din Bucuresti
, sub simbolul BCC. Banca are o capitalizare de 271,69 milioane lei (64,23 milioane euro), aferenta cotatiei de 0,1350 lei/actiune, stabilita la inchiderea sedintei bursiere de vineri.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Romania va avea un deficit de 6,5% anul acesta, conform estimarilor Comisiei Europene
Romania va avea un deficit de 6,5% anul acesta, conform estimarilor Comisiei Europene
Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la...
Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Când se va lansa primul iPhone cu chipset pe 2nm
Apple întâmpină întârzieri în implementarea tehnologiei de fabricație pe 2nm pentru cipurile sale. Astfel, cel mai probabil inovația nu va fi disponibilă pentru seria iPhone 17,...
#Banca, #profit, #actionari, #venituri, #cheltuieli , #stiri Banca Carpatica