Băi sărate într-un sat cu 17 locuitori din Ardeal. A fost lansată a cincea licitație pentru lucrări. De ce au refuzat firmele contractul

Joi, 22 Februarie 2024, ora 19:44
0 citiri
Băi sărate într-un sat cu 17 locuitori din Ardeal. A fost lansată a cincea licitație pentru lucrări. De ce au refuzat firmele contractul
Zona unde ar urma să fie amenajate băile sărate de la Ocnișoara FOTO Facebook

Consiliul Judeţean Alba a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) o nouă procedură pentru atribuirea contractului privind proiectarea şi execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „Amenajare Băile Sărate Ocnișoara”.

După ce în 2023, la primele două proceduri, în aprilie şi iunie, valoarea a fost de 11,4 milioane de lei, iar la cele din august şi octombrie aceasta a fost majorată la peste 14,7 milioane de lei, acum, în acest an CJ Alba a crescut valoarea estimată a contractului la peste 17 milioane de lei, respectiv 3,4 milioane de euro. Sumele nu includ TVA. Satul Ocnișoara, parte componentă a comunei Lopadea Nouă, mare are, oficial, doar 17 locuitori.

Primele patru proceduri de achiziţie publică au fost anulate, deoarece, cu o excepţie, când a fost depusă o ofertă care depășea valoarea estimată a achiziției, nu au existat ofertanţi. CJ Alba speră ca de această dată, la o valoare mai mare cu aproape 2,5 milioane de lei decât la precedenta încercare, să existe firme interesate să ofere servicii de proiectare şi verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, inclusiv asistența tehnică, precum și execuția lucrărilor.

„Din cauza situației economice actuale, a specificului mai deosebit al investiției și a faptului că amplasamentul lucrării este mai izolat și mai îndepărtat de depozitele de materiale de construcții care trebuie transportate până la Ocnișoara, considerăm că este necesară și justificată majorarea valorii totale a investiției”, se menţionează în documentaţia aprobată de CJ Alba.

În urma actualizării de către proiectant a devizului general, a rezultat o valoare totală a investiției de 24.278.278,16 lei (inclusiv TVA), din care lucrări de construcții și montaj de 19.382.539,81 lei (inclusiv TVA). CJ Alba dorește amenajarea în Ocnişoara a unor spații destinate activităților de agrement şi relaxare, pe un teren care reprezintă în proporție considerabilă un câmp de sare.

Se are în vedere şi amenajarea unei piaţete, unde ar urma să se pună în valoare fântâna existentă (murătoarea), care se dorește a fi păstrată în memoria cetățenilor care folosesc apa sărată și, totodată, oferă posibilitatea de a crea un spațiu expozițional din cristale de sare sculptate sau alte elemente complementare acestei teme. Tot aici va fi şi un restaurant.

Zona balneară, mai exact zona lacului de nămol sapropelic, va fi poziționată central amplasamentului şi va cuprinde un bazin cu nămol, două alveole de relaxare și o zonă de uscare.

...citeste mai departe despre "Băi sărate într-un sat cu 17 locuitori din Ardeal. A fost lansată a cincea licitație pentru lucrări. De ce au refuzat firmele contractul" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#bai sarate, #judetul alba, #investitie Romania, #ocnisoara , #Stiri Macroeconomie