Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Carierele de tip fast-forward scad calitatea managementului

Carierele de tip fast-forward scad calitatea managementului
Companiile de pe piata locala care vor sa-si pastreze angajatii-cheie sunt nevoite sa-i promoveze din ce in ce mai rapid, insa pretentiile de avansare ale acestora au efecte negative asupra calitatii managementului, spun specialistii in resurse umane.

Fenomenul carierelor "fast-forward", manifestat printr-o avansare profesionala rapida a angajatilor, face ca unii dintre acestia sa ajunga pe pozitii de management dupa doar doi-trei ani de experienta.



"Angajarea tinerilor inca din facultate ii face ca, la terminarea acesteia, sa se considere seniori in organizatia respectiva si sa vizeze posturi de conducere", afirma Irina Manolescu, director executiv al companiei de resurse umane Career Solutions International. Fenomenul avansarii rapide in cariera a aparut ca urmare a "strategiei de dezvoltare a companiilor pe o piata care nu este pregatita nici psihologic, nici profesional sa o sustina", potrivit Isabellei Berghoffer, managing director al firmei de recrutare Royalty Jobs International. Potrivit acesteia, avansarile rapide se petrec mai ales in sistemul bancar, unde sunt avansati ca directori de sucursale oameni foarte tineri si fara experienta. De asemenea, in constructii, tinerii ingineri sunt propulsati direct ca project manageri, sau in IT, programatorii sunt facuti team leaderi, "chiar daca unii nu au decat abilitati tehnice", explica Isabella Berghoffer.



Tendinta, specifica economiilor emergente si cu o amploare mai mare in Romania fata de alte state din Europa Centrala si de Est, nu are consecinte pozitive nici pentru angajatori, nici pentru angajati, generand cresteri salariale necorelate cu nivelul de competenta atins de angajati, spun specialistii in resurse umane.



"Din cauza crizei de resurse umane, unii angajatori sunt dispusi sa faca compromisuri, sa nu-si fundamenteze oferta salariala pe date din piata sau pe productivitate. Acesti jucatori dau piata peste cap si duc la o crestere salariala mai rapida pe unele segmente, neacoperita de productiviate, care genereaza inflatie", spune Andrei Golesteanu, director HR in cadrul Avon Romania.



Deficitul de personal duce la arderea etapelor in ceea ce priveste pregatirea de profesionisti. Odata cu maturizarea pietei, specialistii HR sunt de parere ca firmele nu vor mai putea raspunde solicitarilor de promovare rapida din partea angajatilor. De asemenea, fenomenul carierelor "fast-forward" va duce la scaderea calitatii nivelului de management, spun consultantii.



"Un specialist sau un manager format prea rapid are anumite carente, nu are ragazul sa se "aseze" pe un anumit nivel pana cand il aprofundeaza. Ii lipseste plaja de expunere la situatii din cele mai diverse; are pretentii de la angajatori la niveluri apropiate de "omologii" lui din Vest, uitand ca acestia din urma au ajuns la nivelul respectiv dupa mai multi ani, atat de studiu, cat si de experienta", spune Mihai Moghior, managing partner in cadrul firmei de recrutare Brainspotting.



In prezent, posibilitatile de avansare in cariera constituie unul dintre elementele forte ale retentiei, dar si ale atragerii de personal. "Politica de resurse umane a Cosmote ofera angajatilor oportunitatea sa avanseze rapid in cariera, concomitent cu dezvoltarea operatiunilor companiei in Romania", spune Alina Ban, manager HR la Cosmote Romania.



Producatorul de cosmetice Avon Romania are o rata anuala de 20% de miscari interne, promovarile reprezentand o modalitate de retentie a personalului, potrivit directorului HR al companiei. Pe de alta parte, Elvira Radomirescu, director HR la OMV Romania, spune ca unul dintre motivele pentru care oamenii pleaca din companie sunt posibilitatile reduse de promovare, din cauza dimensiunii firmei.



Promovare rapida



* Angajatii sunt promovati in Romania la 9-12 luni, in timp ce in Europa de Vest, avansarea in cariera se produce la doi-trei ani

* Sectoarele cele mai "dinamice" din punctul de vedere al promovarilor: bancar, IT si constructii

* Cresterile salariale obtinute prin promovare nu se sustin prin cresterea productivitatii



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2266 ori