Vanzarile Dacia in Marea Britanie au crescut cu aproape 50% in iunie

Vineri, 05 Iulie 2019, ora 07:33
1202 citiri
Vanzarile Dacia in Marea Britanie au crescut cu aproape 50% in iunie
Foto: Arhiva Ziare.com

Vanzarile de masini noi in Marea Britanie au scazut cu 4,9% in iunie, la 223.421 unitati, a patra luna de declin consecutiv, a anuntat joi Asociatia Producatorilor si Comerciantilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), insa vanzarile de vehicule marca Dacia au crescut.

In topul celor mai bine vandute modele, luna trecuta se afla Ford Fiesta, Vauxhall Corsa, MINI, Volkswagen Golf si Ford Focus, transmite Reuters.

In iunie, Dacia a vandut 2.935 de vehicule pe piata britanica, in crestere cu 46,76% fata de perioada similara din 2018, cand a inmatriculat 2.000 de unitati.

"Ne confruntam cu o noua luna de declin al vanzarilor, dar suntem in mod special ingrijorati de scaderea cererii pentru vehicule cu propulsie alternativa. Producatorii au investit miliarde de euro pentru a aduce aceste vehicule pe piata, dar eforturile lor sunt subminate de politicile confuze si retragerea prematura a subventiilor auto", a afirmat seful SMMT, Mike Hawes.

Vanzarile de masini noi in Marea Britanie au scazut cu 3,4% in primul semestru din acest an, la 1,27 milioane de unitati. In topul celor mai bine vandute modele se afla Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf, Vauxhall Corsa si Nissan Qashqai.

In primele sase luni din acest an, Dacia a vandut pe piata britanica 18.568 vehicule, in crestere cu 36,36% fata de perioada similara din 2018, cand a inmatriculat 13.617 de unitati.

Marea Britanie ramane a doua mare piata auto din Uniunea Europeana, in urma Germaniei, dar inaintea Frantei, Italiei si Spaniei.

Citeste si Dacia stabileste un nou record: Ce loc ocupa in topul celor mai bine vandute vehicule din Europa ...citeste mai departe despre "Vanzarile Dacia in Marea Britanie au crescut cu aproape 50% in iunie" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg anunță o schimbare majoră în aplicațiile WhatsApp, Facebook și Instagram
Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a anunțat recent o actualizare majoră în toate platformele sociale ale companiei Meta, inclusiv WhatsApp, Facebook, Instagram și Facebook Messenger....
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Dotare obligatorie pentru o categorie de operatori economici. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei sau suspendarea activității în caz contrar
Operatorii economici care nu vor respecta obligaţia de a asigura dotarea automatelor comerciale cu aparate de marcat electronice fiscale (AMEF), în vederea transmiterii datelor fiscale către...
#vanzari Dacia Marea Britanie, #crestere vanzari Dacia , #Stiri Auto