Toyota recheamă în service mii de SUV-uri full electrice. Modelul, primul din această categorie, a fost lansat în urmă cu mai puțin de 2 luni

Joi, 23 Iunie 2022, ora 16:59
271 citiri
Toyota recheamă în service mii de SUV-uri full electrice. Modelul, primul din această categorie, a fost lansat în urmă cu mai puțin de 2 luni
bZ4X, primul SUV electric produs de Toyota FOTO captură YouTube

Toyota Motor Corp a anunţat joi, 23 iunie, că va rechema în service 2.700 dintre primele sale vehicule electrice produse în masă. Constructorul auto japonez a anunțat că există riscul ca roțile automobilului să se desprindă, transmite Reuters.

Cel mai mare producător auto mondial, în funcţie de numărul de autovehicule vândute, a trimis o cerere Ministerului japonez al Transporturilor cu privire la rechemarea în service a modelului bZ4X, primul său SUV full electric. Din cele 2.700 de vehicule afectate de această rechemare, 2.200 erau destinate să ajungă în Europa, 260 în SUA, 20 în Canada şi 110 în Japonia, a precizat constructorul auto

Autoritatea pentru Siguranţa Rutieră din Japonia a precizat că virajele strânse şi frânarea bruscă ar putea duce la desprinderea unui prezon la roată, ceea ce ar creşte riscul ca roata să se desprindă de vehicul. Autoritatea a precizat că până acum nu au fost raportat accidente care să fie provocate de acest defect, dar i-a sfătuit pe şoferi să nu mai utilizeze vehiculul până la efectuarea unei reparaţii permanente.

Această rechemare în service vine la mai puţin de două luni după ce Toyota, un jucător relativ nou pe piaţa vehiculelor electrice, a lansat bZ4X, primul său SUV electric, pe piaţa japoneză, deşi doar ca opţiune de închiriere.

Toyota a fost criticată de unii investitori şi ONG-uri de mediu pentru că nu a acţionat suficient de rapid în vederea eliminării automobilelor cu motoare pe combustie internă şi introducerii vehiculelor electrice. Constructorul japonez a răspuns acestor critici prin necesitatea de a oferi o gamă variată de sisteme de propulsie care să satisfacă dorinţele unor diferite pieţe şi categorii de consumatori.

În plus, automobilele hibride echipate cu un motor pe benzină şi unul electric sunt în continuare mult mai populare pe piaţa din Japonia decât vehiculele complet electrice, care anul trecut au reprezentat doar 1% din totalul autoturismelor de pasageri vândute în Japonia. Cu toate acestea, piaţa vehiculelor electrice este în creştere rapidă, iar producătorii străini, precum Tesla, fac progrese vizibile pe străzile din oraşele japoneze. ...citeste mai departe despre "Toyota recheamă în service mii de SUV-uri full electrice. Modelul, primul din această categorie, a fost lansat în urmă cu mai puțin de 2 luni" pe Ziare.com

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Cum se compară prețurile carburanților din România cu cele din restul țărilor Uniunii Europene
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în...
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset: Exynos 2500
Samsung se află în plin proces de dezvoltare a unui nou chipset, Exynos 2500, care promite să fie o versiune îmbunătățită a modelului actual, Exynos 2400. Noul procesor este proiectat...
#Toyota rechemare service, #SUV electric, #roata desprinsa , #Stiri Auto