Când vine vorba de siguranță pe sosele în timp ce conduci propriul autoturism, anvelopele sunt printre cele mai importante părți componente ale mașinii. Frânele opresc roțile, nu autoturismul. Și mai clar, anvelopele sunt cele care îl opresc.
Astfel, oricât de puternic ar fi motorul unei mașini, fără pneuri care să îți ofere performanțe corespunzătoare experiența condusului este orice altceva, însă nu plăcere. Fără aderența optimă și fără capacitatea potrivită de frânare, ținuta de drum a mașinii își pierde din precizie, au explicat specialiștii auto de la autovit.ro.
Dacă îţi doreşti să ai parte de siguranță deplină la fiecare deplasare, e necesar sa pui preț pe un set de cauciucuri care să îți ofere stabilitate și un comportament predictibil pe suprafețe umede. La toate acestea se adaugă cerința unui consum cât mai redus de combustibil, scop ce depinde direct de calitatea pneurilor.
Asemenea producătorilor auto cu renume, cei din industria anvelopelor au o întreagă istorie, tradiţie în domeniu și își prețuiesc produsele în acord cu specificațiile pe care le oferă.
Investiţia într-un set de cauciucuri premium îţi poate salva viaţa într-o situaţie de accident. Astfel, când vine vorba despre siguranța ta și a familiei tale, nu este loc de compromisuri. Pe cât de interesante sunt poveștile fabricanților premium de pneuri, pe atât de valoroasă este expertiza lor.
Istoria şi atuurile cauciucurilor premium
Anvelopele Michelin. Cu o tradiție de peste 120 de ani, producătorul francez își are originile în micuța fabrică a fraților Edouard și Andre Michelin, din Clermont-Ferrand. Cei doi au inventat anvelopa demontabilă, iar câteva decenii mai târziu, compania lor înregistra o altă premieră: prima anvelopă radială.
Astăzi, Michelin este unul dintre furnizorii de bază din MotoGP și Formula 1, iar echipe precum Audi, Ford, Citroën sau Mitsubishi au contat, de-a lungul timpului, pe serviciile acestui producător în Campionatul Mondial de Raliuri.
Printre cele mai apreciate tipuri de anvelope Michelin se numără Pilot Sport, Pilot Super Sport, Primacy, Alpin sau Crossclimate. Fabricanții care aleg anvelopele Michelin ca soluție de primă echipare sunt Ford, Citroën, Toyota, Opel, Iveco, Renault Trucks și MAN.
Printre țările în care Michelin produce anvelope se numără și România. Din fabricile de la Florești sau Zalău ajung pe ...citeste mai departe despre "Top 5 cele mai sigure anvelope pentru mașina ta pe timp de iarnă. Legătura directă dintre consumul de carburant şi calitatea pneurilor" pe Ziare.com