Țepe de zeci de mii de euro date firmelor de asigurări. Porsche Cayenne și Maserati lovite de rable de 300 de euro bucata

Joi, 22 Septembrie 2022, ora 14:55
1387 citiri
Țepe de zeci de mii de euro date firmelor de asigurări. Porsche Cayenne și Maserati lovite de rable de 300 de euro bucata
Mașină de lux FOTO: unsplash.com

O grupare de infractori a aplicat o metodă inedită de a da țepe firmelor de asigurări. Nu a fost chiar ieftină însă profitul a fost mult mai mare.

Polițiștii au făcut, în dimineața zilei de joi 22 septembrie, mai multe percheziții în București și județele Ilfov și Giurgiu. Sunt vizate 27 de persoane care fac parte dintr-o grupare infracțională. Dosarul deschis în această speță se referă la infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Cum ”accidentau” Porsche Cayenne cu rable de 300 de euro

”Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2019 - prezent, un bărbat ar fi procurat mașini de o valoare redusă (între 1.000 -2.000 de euro) și, contra unor sume de bani, cuprinse între 300-500 de euro, ar fi determinat diferiți șoferi să conducă aceste autoturisme.

Din cercetări, s-a stabilit că ulterior, ar fi fost provocate în mod deliberat accidente rutiere cu mașini de o valoare mult mai mare, ce ar fi aparținut persoanei bănuite.

De asemenea, s-a mai stablit că în urma inducerii în eroare a companiilor de asigurări, bărbatul ar fi obținut sume de bani consistente, de ordinul zecilor de mii de euro, rezultate în urma despăgubirii de către asigurător”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre aproximativ 30 de masini lovite, printre care unele marca Porsche Cayenne, Audi Q7, Maserati Ghibli sau Mercedes Benz GLE.

Joi dimineață, au fost puse în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară și 27 mandate de aducere, la diferite adrese din Capitală și județele Ilfov și Giurgiu, mai multe persoane fiind conduse la audieri în vederea luării măsurilor legale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Poliției Sectoarelor 1 - 6, Serviciului Acțiuni Speciale, Serviciului Poliția Canină, precum și de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații. ...citeste mai departe despre "Țepe de zeci de mii de euro date firmelor de asigurări. Porsche Cayenne și Maserati lovite de rable de 300 de euro bucata" pe Ziare.com

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#metoda accidentul masina lux, #inselaciune, #prejudiciu firma asigurari, #accidente intentionate , #Stiri Auto