Un producător de mașini din Vietnam a ajuns a treia cea mai valoroasă companie de profil, după Tesla și Toyota

Marti, 29 August 2023, ora 07:38
1400 citiri
Un producător de mașini din Vietnam a ajuns a treia cea mai valoroasă companie de profil, după Tesla și Toyota
Acțiunile Vinfast, producător de mașini din Vietnam, au explodat după listarea la bursă FOTO Pixabay

Acţiunile producătorului vietnamez de vehicule electrice Vinfast au urcat luni cu 21%, continuând creşterea de săptămâna trecută, în urma căreia compania şi-a mărit de peste patru ori valoarea de piaţă, la 160 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

Compania a debutat pe Wall Street în această lună şi a crescut rapid în valoare, pentru a deveni al treilea cel mai valoros producător de automobile din lume, fiind doar în urma Tesla şi Toyota.

Dar volumul mic de acţiuni disponibile public al Vinfast a făcut ca acţiunile să fie predispuse la volatilitate, acestea crescând sau scăzând cu peste 14% în 11 din ultimele 12 sesiuni.

Acţiunile erau pe cale, luni, să adauge aproape 33,6 miliarde de dolari la capitalizarea sa de piaţă, pe baza unui preţ al acţiunilor de 83,33 dolari.

Titlurile Vinfast au fost printre cele mai urmărite activ pe Stocktwits, un site web popular cu investitorii de retail.

Vinfast este controlată aproape în întregime de Pham Nhat Vuong, cel mai bogat om din Vietnam şi fondator al conglomeratului-mamă Vingroup, cu o participaţie de aproximativ 99,7%, potrivit unui dosar.

În ciuda entuziasmului pieţei, Vinfast se confruntă cu un drum lung înainte de a putea începe să concureze semnificativ cu Tesla şi producătorii auto consacraţi, care investesc miliarde de dolari pentru a câştiga o cotă din piaţa vehiculelor electrice.

Doar 137 de vehicule electrice Vinfast au fost înregistrate în Statele Unite până în iunie, potrivit S&P Global Mobility.

Firma intră, de asemenea, pe pieţele din SUA şi Europa într-un moment în care cererea de vehicule electrice încetineşte şi Tesla a purtat un război al preţurilor pentru a-şi apăra dominaţia.

Vinfast se aşteaptă să vândă până la 50.000 de vehicule electrice în acest an, în comparaţie cu proiecţia Tesla de a livra 1,8 milioane de maşini.

Pentru a stimula vânzările, Vinfast se desprinde de abordarea directă către consumator, folosită de Tesla, şi apelează la dealeri.

De asemenea, compania construieşte o fabrică de 4 miliarde de dolari în Carolina de Nord.

...citeste mai departe despre "Un producător de mașini din Vietnam a ajuns a treia cea mai valoroasă companie de profil, după Tesla și Toyota" pe Ziare.com

Moment important pentru viitorul pieței de capital din România. Ce aduce noul proiect de lege
Moment important pentru viitorul pieței de capital din România. Ce aduce noul proiect de lege
Maria Gabriela Horga, vicepreședinte pentru piața de capital la Autoritatea de Supraveghere Financiară, a anunțat că ziua de 12 februarie marchează un moment important pentru viitorul pieței...
Europa se îndreaptă spre o nouă criză a energiei. Facturile riscă să crească la anul. „Regulile din perioada crizei au fost eliminate, iar fiecare merge azi după profit”
Europa se îndreaptă spre o nouă criză a energiei. Facturile riscă să crească la anul. „Regulile din perioada crizei au fost eliminate, iar fiecare merge azi după profit”
Un salt în prețul gazelor pe bursă a trimis un semnal de alarmă în țările Uniunii Europene. Frigul care s-a abătut asupra continentului contribuie la un consum mai rapid al gazelor din...
#masini electrice, #actiuni, #bursa , #Stiri Auto

Curs valutar

1 EUR = 4.9773 RON

0.0003

1 USD = 4.7785 RON

-0.0195
  1. De ce boicotul suveraniștilor ignoră realitatea de pe teren. Declarațiile fermierilor români despre relațiile cu marile magazine
  2. Cât costă să aduci și să înmatriculezi o mașină second-hand din Germania, după intrarea în spațiul Schengen
  3. O celebră fabrică din România se vinde la licitație. Care este prețul de pornire
  4. Opt din zece șoferi ar putea plăti taxa pe poluare. „Cu cât un mijloc de transport este mai poluant, cu atât va fi mai mare”
  5. Un fost premier distruge ideea boicotării marilor magazine: "Dacă vreți să-i lăsați fără job pe românii care lucrează în supermarketuri..."
  6. Istoria se rescrie "electric". Duba TV, vechiul brand românesc, revine pe șosele într-o nouă prezentare, cu parfum de China VIDEO
  7. Proprietarii de mașini, loviți puternic. Guvernul pregătește o nouă taxă
  8. ”Tigrul Europei” lovit de acțiunile lui Trump, sute de mii de români afectați. Este prins între două mari puteri mondiale
  9. ”Ce zice popa, nu ce face popa!”. Cum promovează produse din import susținătorii boicotului de pe 10 februarie VIDEO
  10. Un român își duce Dacia 1310 pe faimosul Route 66 din SUA, până în California. Va fi al doilea român care face această călătorie. Cum arată mașina FOTO