Peugeot reduce numarul contractelor media pentru scaderea costurilor

Sambata, 27 Iunie 2009, ora 12:51
1141 citiri
Peugeot reduce numarul contractelor media pentru scaderea costurilor

Constructorul auto francez Peugeot a anuntat vineri ca a redus numarul contractelor media europene la doua, intr-o noua incercare de taiere a costurilor, relateaza Reuters.

Grupul a anuntat printr-un comunicat ca va mentine contractele cu agentia franceza Havas si reteaua acesteia MPG si cu OMD, parte a grupului de publicitate american Ommicom. Compania nu a oferit date asupra numarului agentiilor cu care avea contracte anterior.

"In urma acestei actiuni Peugeot va reduce costurile contractelor media ale organizatiei fara a afecta vizibilitatea publicitara a marcilor Citroen si Peugeot", arata compania.

De asemenea, Peugeot a mai anuntat ca a lansat o oferta celor doua agentii pentru contracte de publicitate in Croatia, Italia si Polonia, statele europene unde compania nu lucreaza la ora actuala cu cele doua grupuri.

Saptamana aceasta, PSA Peugeot Citroen, cel de-al doilea constructor auto european, a anuntat ca ar putea avea pierderi operationale de pana la 2 miliarde euro in 2009, iar nivelul acestora va depinde de asistenta pe care guvernul francez este pregatit sa o ofere industriei auto si pe care Peugeot o poate acorda furnizorilor proprii.

Peugeot Citroen a raportat la sfarsitul lunii aprilie o scadere cu 24,9% a veniturilor din primul trimestru, la 10,97 miliarde euro. De asemenea, vanzarile totale au scazut cu 23,5%, la 619.000 unitati, iar grupul a mai anuntat ca stocurile de vehicule nevandute au scazut cu 21,4%, fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Potrivit NewsIn, in trimestrul analizat, compania a redus productia cu 39%.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#peugeot, # citroen, # costuri , #Stiri Auto