Industria masinilor de lux nu cunoaste criza. Record dupa record in 2013

Vineri, 10 Ianuarie 2014, ora 14:39
1981 citiri
Industria masinilor de lux nu cunoaste criza. Record dupa record in 2013
Sursa foto: automarket.ro

Afacerile marilor producatori auto de lux au inregistrat performante importante anul trecut, in ciuda situatiei dificile in care se afla piata auto, in special cea europeana.

Vanzarile auto la nivel global au crescut anul trecut cu 4,2%, la 82,8 milioane de unitati, depasind pentru prima data 80 de milioane, potrivit firmei de consultanta IHS Automotive, care estimeaza o mentinere a trendului pana in 2018, cand piata va trece de 100 de milioane de masini.

Totusi, piata europeana inca se lupta sa isi revina dupa scaderi succesive inregistrate in ultimii ani. Romania, spre exemplu, a inregistrat in 2013 al saselea an de pierderi, cu nici 5000 de masini vandute lunar.

Dupa 11 luni, inmatricularile de masini noi au scazut cu 15%, la 52.000 de autoturisme. Practic, piata auto s-a intors in anii '90.

La polul opus, piata masinilor de lux sparge record dupa record, iar vanzarile inregistreaza cresteri de doua cifre. Succesul de care se bucura aceasta industrie exclusivista se datoreaza cererii ridicate de pe piete "insetate", precum China si SUA.

China este prima tara din lume in care au fost vandute intr-un singur an peste 20 de milioane de masini, adica un sfert din totalul vanzarilor la nivel global.

Autoritatile din Shanghai au decis sa scoata la licitatie numerele de inmatriculare pentru a putea tine sub control nivelul de poluare.

In comparatie, in Statele Unite au fost vandute doar 15,6 milioane de unitati, in crestere cu 7,6% - la jumatate fata de China.

Bentley face "ravagii" pe piata americana

Producatorii de masini de lux Audi, Porsche si Bentley Motors, membri ai grupului german Volkswagen, au inregistrat anul trecut vanzari record si vizeaza pentru 2014 cresterea in continuare a livrarilor, sustinute de cererea puternica din afara Europei si de noile modele anuntate.

Bentley Motors a vandut peste 10.000 de masini in 2013 (+19%), un record istoric pentru marca exclusivista. Cererea a fost sustinuta mai ales de piata americana, unde vanzarile au crescut cu 28%.

Tot in cadrul grupului Volkswagen, Porsche a raportat o crestere a vanzarilor de 15% si se asteapta ca noul SUV compact Macan, care va ajunge in showroom-urile din Germania in aprilie, sa sustina trendul si in 2014.

Si vanzarile Audi, al doilea mare producator de masini de lux la nivel global, au crescut cu 8,3%, la 1,57 milioane de unitati, insa luna decembrie a adus o adevarata surpriza: crestere lunara de 18,4%.

Mercedes se apropie periculos de traditionalul rival Audi

Constructorul auto german Mercedes-Benz a vandut in 2013 un numar record de 1,46 milioane de unitati (+10,7%), cu doar 110.000 mai putin decat Audi.

De altfel, vanzarile Mercedes-Benz au crescut pe toate continentele, dar in special in SUA, cea mai mare piata a sa, unde a inregistrat o crestere de 14%. De asemenea, Mercedes-Benz a inregistrat o crestere de 11,1% in China.

Mai mult, Mercedes-Benz a reusit sa castige noi clienti si in Europa. Constructorul german a vandut circa 660.000 vehicule in Europa, cu 5,9% mai mult decat in 2012.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
Pierderile financiare uriașe pe care le suportă România pentru că nu face parte din Schengen terestru. „Trebuia să aderăm la 10 ani după intrarea în UE”
După eliminarea controalelor vamale aeriene și maritime cu Spațiul Schengen pentru România, la 31 martie 2024, a revenit în discuție subiectul pierderilor enorme suferite de transportatori,...
Ce este RAM Plus, funcția disponibilă pentru utilizatorii Android
Ce este RAM Plus, funcția disponibilă pentru utilizatorii Android
Tehnologia de suplimentare a memoriei RAM, cunoscută sub numele de RAM Plus la telefoanele Samsung și RAM Boost pentru alte dispozitive cu sistem Android, este promovată ca o soluție...
#vanzari masini de lux, #vanzari Bentley, #vanzari Audi , #Stiri Auto