Dotarea cu sistemul de urgenta eCall a autovehiculelor, obligatorie din 2015

Miercuri, 26 Februarie 2014, ora 17:44
1482 citiri
Dotarea cu sistemul de urgenta eCall a autovehiculelor, obligatorie din 2015

Obligativitatea introducerii sistemului eCall in toate autovehiculele, incepand din 2015, a fost votata miercuri, la Strasbourg, de plenul Parlamentului European.

Deputatii au votat astfel proiectele de raport conexate intr-un raport comun privind instalarea unui sistem eCall la bordul vehiculelor, respectiv privind implementarea sistemului eCall interoperabil la nivelul UE.

Potrivit noilor reguli, sistemele de apel de urgenta care alerteaza automat serviciile de salvare in caz de accident vor fi instalate in toate noile modele de masini si camionete pana in octombrie 2015, in conditiile in care, potrivit datelor institutiilor europene, in 2012, 28.000 de oameni au murit in accidente de masina in UE, iar 1,5 milioane au fost raniti.

Un autovehicul implicat intr-un accident grav va apela automat serviciile de urgenta, iar apelul poate fi declansat si manual. Sistemul va transmite date despre locul si ora accidentului.

Raportorul Olga Sehnalova (S&D) a pledat marti seara in plen pentru necesitatea de a face din sistemul eCall unul obligatoriu, argumentand ca Parlamentul European a sustinut introducerea acestui sistem de mult timp, dar au existat amanari in sistemul voluntar.

"Obiectivele sistemului se refera la reducerea fatalitatilor si astfel serviciile de asistenta vor putea ajunge mai rapid la victime. Am solicitat ca sistemul eCall sa devina un serviciu public, sa fie un numar telefonic care sa fie gratuit pentru toti utilizatorii, indiferent de marca autovehiculului. In momentul de fata, singura posibilitate pentru a realiza beneficiul acestui sistem este de a-l face obligatoriu", a detaliat raportorul.

Ea a mentionat ca a solicitat Comisiei sa propuna un sistem prin care sa se ajunga, pana in 2015, la o situatie prin care toate modele sa fie echipate cu acest sistem public eCall, care sa se bazeze pe numarul unic de urgenta 112. "Comisia a venit cu o propunere conform careia pana in octombrie 2015 toate noile modele de autovehicule si autoutilitare vor trebui sa fie echipate cu acest sistem si va exista si infrastructura necesara pentru ca aceste apeluri sa fie primite in centre de urgenta. Iata ca va asigura si interoperabilitatea ambelor sisteme" a aratat eurodeputata.

In ceea ce priveste vehiculele, aceasta a considerat ca ar trebui intarite anumite prevederi in ceea ce priveste domeniul de aplicare, exceptii sau testarea acestor unitati la bordul vehiculelor, cu referire la protectia datelor.

Interoperabilitatea serviciului eCall pe plan comunitar a fost sustinuta intr-un raport conexat cu primul de catre eurodeputatul Philippe de Backer (ALDE).

1 % dintre vehicule au fost dotate cu acest sistem

Potrivit acestuia, este necesar ca statele membre sa-si pregateasca la timp infrastructura pentru a putea receptiona apelurile 112 si pentru ca acest sistem sa poata deveni obligatoriu, argumentand ca, in prezent, doar 1 % dintre vehicule au fost dotate cu acest sistem, pe baza voluntara.

"Varianta voluntara nu a functionat. Or, in cazul unui accident, fiecare minut este decisiv pentru salvarea unei vieti. In Belgia se estimeaza ca am putea salva 70 de potentiale victime anual prin acest sistem. Sigur ca trebuie sa existe si centrale de captare a acestor apeluri, si statele membre au posibilitatea sa-si imagineze un sistem pentru ca apelurile urgente sa poata sa aiba prioritate si sa faca deosebirea fata de apelurile mai putin urgente. Cetatenii trebuie sa inteleaga, de asemenea, necesitatea acestui sistem", a subliniat raportorul.

In ceea ce priveste problemele legate de certificare, acesta a aratat ca sistemul eCall nu este o noutate, pentru ca PE il solicita de foarte multa vreme.

"Cine doreste sa sustina acest sistem, ar trebui sa creeze optiuni suplimentare pentru acest apel. Principala formula va trebui sa fie cu apelul tip 112, apelul de urgenta. Daca alte state gasesc si platforme deschise suplimentare, cu atat mai bine. De fapt, el se activeaza cand se produce un accident, pentru ca serviciile de salvare sa poata detecta locul din care vine semnalul si sa poata sa intervina cat mai rapid", a detaliat raportorul.

El a mentionat ca acest sistem trebuie sa se supuna reglementarilor europene privind protectia datelor.

Sistemul eCall reduce cu aproape jumatate situatiile de pericol

Comisarul european pentru transporturi, Siim Kallas, a evidentiat potentialul sistemului eCall de a reduce cu aproape jumatate situatiile de pericol.

"Vorbim despre scaderi importante ale ratelor accidentelor (...) Ne dorim ca apelurile 112 sa fie simple, ieftine si accesibile tuturor. Folosind numarul de urgenta 112, putem garanta practic acoperire totala si un serviciu omogen in toate statele membre. Vorbim si de competitivitatea industriei IT si de automobile, trebuie sa vorbim si despre sistemul de navigatie prin satelit Galileo, care va ameliora accesul la date de pozitionare geografica. Apelurile la 112 vor fi sigure, pentru ca se bazeaza pe o tehnologie ce nu permite urmarirea apelurilor care sunt pasive, informatiile parasesc autovehiculul numai in cazul unor accidente severe", a subliniat comisarul Kallas.

Potrivit eurodeputatei PSD Adriana Ticau, deoarece nu toti cetateni Uniunii Europene sunt familiarizati cu sistemul eCall, implementarea sa ar trebui precedata de o campanie de informare, prin care sa se explice beneficiile, functionalitatile si masurile de protectie a datelor aferente noului sistem.

Aceasta a reamintit ca, printr-o serie de amendamente depuse in cadrul comisiei TRAN (transport si turism) din Parlamentul European, le-a cerut tuturor statelor membre sa semneze memorandumul de intelegere privind implementarea unui serviciu pan-european interoperabil eCall in Uniunea Europeana.

"De asemenea, este important ca operatorii de telecomunicatii si producatorii de vehicule sa fie incurajati sa contribuie la dezvoltarea si implementarea serviciului eCall pan-european. Este important ca statele membre sa garanteze ca serviciul eCall este gratuit pentru toti utilizatorii si ca pana la 1 octombrie 2015 apelurile eCall pot fi initiate de oriunde de pe teritoriul lor", a mai spus Adriana Ticau.

Potrivit estimarilor institutiilor europene, instalarea sistemului eCall va costa aproximativ 100 de euro pentru fiecare masina, iar noul sistem eCall ar putea salva pana la 2.500 de vieti pe an.

Sistemul eCall instalat in autovehicule utilizeaza tehnologia numarului de urgenta 112 pentru a alerta automat serviciile de salvare in cazul unui accident serios. Sistemul poate indica locatia exacta, contribuind la un ajutor acordat mai rapid, ceea ce poate salva vieti, reduce gravitatea ranilor si micsora costurile ambuteiajelor.

Propunerea legislativa stabileste luna octombrie 2015 ca data finala la care producatorii sa fie pregatiti si sa instaleze echipamentele eCall in noile modele de masini si camionete. Cu toate acestea, pentru a raspunde cererii din partea industriei de a avea mai mult timp pentru a dezvolta si a testa sistemul, deputatii au lasat deschisa posibilitatea amanarii acestui termen.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#sistem urgenta eCall, #sisteme autovehicule, #sistem eCall , #Stiri Auto