Asiguratorii cu tarife mici la RCA nu isi pot onora despagubirile

Joi, 02 Aprilie 2009, ora 14:44
2245 citiri
Asiguratorii cu tarife mici la RCA nu isi pot onora despagubirile

Asiguratorii care mizeaza pe cresterea afacerilor prin subtarifarea riscului la RCA ajung inevitabil in imposibilitatea de a onora despagubirile datorate clientilor, probleme care au aparut deja in randul unor companii, a declarat  directorul diviziei de vanzari din cadrul Asirom.

"Companiile care vor tinti cresteri prin subtarifarea riscului, vor ajunge cu siguranta in imposibilitatea onorarii despagubirilor datorate. Uitati-va in piata, exista cel putin o companie care din cauza preturilor prea mici cu care a vandut RCA, deja a inceput sa se confrunte cu probleme", a spus directorul diviziei de vanzari din cadrul Asirom, Catalin Stroe, fara a da detalii.

El a mentionat ca Asirom si-a asumat chiar riscul sa piarda un numar de clienti pe segmentul de asigurari de raspundere civila obligatorie (RCA), in conditiile in care a majorat primele pentru a putea onora cererile de despagubire.

Multe firme de asigurari au practicat tarife joase pentru RCA pentru a atrage clienti si a-si majora cota de piata, in perioada de boom al pietei auto din ultimii ani.

Reprezentantul Asirom a atras atentia asupra evolutiei greu de previzionat a daunelor din vatamari corporale, precizand ca, anul trecut, numarul persoanelor accidentate a crescut cu circa 30%.

"Oamenii acestia vor solicita despagubiri incepand cu partea a doua a anului 2009 si chiar din 2010, in conditiile in care este vorba de o perioada de minim sase luni sau chiar un an pana se solutioneaza dosarul", a spus Stroe, citat de NewsIn.

Nivelul acestor daune este stabilit de instante, iar asiguratorii nu pot sti inainte, pentru a-si constitui un nivel de rezerva adecvat, cat este volumul despagubirilor. Acesta poate varia semnificativ: pentru un caz anume poate fi vorba despre 10.000 euro sau de 100-200.000 euro, a explicat directorul din Asirom.

Tot in aceasta perioada de criza sporeste si riscul de frauda in asigurari, a mentionat el. "intarim vigilenta si departamentele anti-frauda, mai ales in ce priveste asigurarile auto, de proprietati si de bunuri", a mai spus Stroe.

In acest an, criza forteaza asiguratorii din piata sa faca profit, in conditiile in care actionarii nu vor mai face injectii de capital la nivelul de pana acum, a aratat reprezentantul asiguratorului.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
Utilizatorii Samsung Galaxy au semnalat probleme cu aplicația YouTube. Care este cauza
YouTube a implementat recent un nou codec destinat îmbunătățirii eficienței compresiei video, dar această schimbare a generat probleme pentru utilizatorii de dispozitive mai vechi, inclusiv...
Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Android 15 își va avertiza utilizatorii în privința deteriorării dispozitivului
Noua versiune Android 15 va introduce o funcție inovatoare care va alerta utilizatorii atunci când dispozitivele lor sunt pe cale să se defecteze din cauza uzurii excesive a cipului de stocare...
#rca, # despagubiri, # clienti, # directorul, # auto , #Stiri Auto