Volvo va limita viteza automobilelor sale la 180 de kilometri pe ora incepand din 2020

Luni, 04 Martie 2019, ora 16:01
1516 citiri
Volvo va limita viteza automobilelor sale la 180 de kilometri pe ora incepand din 2020
Foto: CC0 Creative Commons

Constructorul auto suedez Volvo Cars a anuntat luni ca va introduce o limita de viteza, de 180 kilometri pe ora, pentru toate noile sale vehicule incepand din 2020, pentru a-si indeplini promisiunea de a elimina decesele sau ranile grave in urma accidentelor.

In prezent, viteza maxima a automobilelor Volvo este de 212 de kilometri pe ora.

Directorul general de la Volvo, Hakan Samuelsson, a precizat ca desi compania a facut progrese cu strategia sa denumita "Vision 2020", care are drept obiectiv zero decese sau rani grave, este putin probabil sa isi atinga acest obiectiv fara masuri suplimentare destinate corectarii comportamentului soferului, transmite Reuters.

"Ne-am dat seama ca pentru a reduce diferenta, trebuie sa ne concentram mai mult pe factorii umani", a spus Samuelsson.

Pe langa limitarea vitezei, Volvo intentioneaza sa introduca o serie de tehnologii care utilizeaza camere video pentru a monitoriza starea de sanatate si gradul de atentie al soferului, in ideea de a impiedica persoanele care sunt distrase sau in stare de ebrietate sa conduca, alte doua cauze importante ale accidentelor, a spus Samuelsson.

Avand in vedere ca deseori cei care cumpara un automobil Volvo aleg marca suedeza pentru reputatia sa de siguranta, Samuelsson a recunoscut ca limitarea vitezei ar putea sa fie un factor descurajator pe unele piete, precum Germania, unde soferii pot calatori cu pana la 200 km/h pe unele autostrazi fara limita de viteza.

"Nu putem multumi pe toata lumea, dar credem ca putem atrage noi clienti", a spus Hakan Samuelsson, reamintind ca, in 1959, cand Volvo a introdus centura de siguranta in trei puncte, unii au criticat aceasta ideea ca fiind una intruziva.

Volvo, companie care este detinuta de grupul chinez Geely, a anuntat noile limite de viteza in avanpremiera salonului auto de la Geneva, unde linia sa de automobile electrice Polestar ar urma sa prezinte al doilea model al sau, Polestar 2.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană a anunțat recent că va investiga programul TikTok Lite, suspectând că acesta poate avea un impact negativ asupra sănătății mintale a utilizatorilor. Programul, care...
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară care le va permite creatorilor să distribuie conținut video narat cu orice voce doresc, prin intermediul unei noi tehnologii...
#Volvo viteza, #Volvo limita viteza , #Showroom auto