Premiera auto: GTC4 Lusso T, primul Ferrari cu 4 locuri si motor V8

Sambata, 24 Septembrie 2016, ora 00:00
5782 citiri
Premiera auto: GTC4 Lusso T, primul Ferrari cu 4 locuri si motor V8
Foto: Ferrari

E sport, dar este si hatchback, poate juca rolul unei masini urbane de familie sau o poti prezenta pe post de bijuterie a garajului tau. Esti derutat deja?

Ne e nicio ghicitoare, ci este Ferrari GTC4 Lusso T, primul automobil de 4 locuri al marcii italiene care vine cu un motor V8 sub capota, dupa cum anunta Bloomberg.

Atributele performantei Ferrari nu s-au pierdut pe drum in constructia acestei masini, doar ca acum sunt dublate de un interior practic.

GTC4 Lusso T pare o varianta stilizata a modelului Ferrari V12 FF, mizand pe o tinuta mai joasa, garda la sol fiind usor coborata fata de cea a super-masinii FF, si pe o linie aerodinamica mai clara a caroseriei.

Este evident ca adaugarea portbagajului si a celor doua scaune din spate a modificat dimensiunile masinii, dar acest lucru nu pare sa fie un impediment pentru cei care vor sa pozeze la volanul unei masini cu aspect cuminte si comportament naravas.

Motorul V8 de 3,9 litri dezvolta 600 CP, dar noul Ferrari se dovedeste usor de controlat, gratie cresterii greutatii masinii pe partea din spate si a modificarilor aduse sistemului de acceleratie si cutiei de viteze.

In interior, tusa de lux intalnita la modelul V12 FF beneficiaza acum de un spatiu mai mare, iar display-ul HD touchscreen de 10,25 inchi pozitionat in centrul consolei de bord este evidentiat si mai bine.

Ferrari GTC4 Lusso T isi va face debutul in octombrie pe scena Salonului Auto de la Paris, iar deocamdata producatorul auto italian nu a facut cunoscute detalii legate de pretul masinii sau variantele in care aceasta va iesi pe piata.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#masini scumpe, #noutati auto, #masini ferrari, #Ferrari GTC4 Lusso T , #Masini scumpe