Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Vanzarile Toyota au avut cea mai mare crestere pe piata europeana, in februarie

Vanzarile Toyota au avut cea mai mare crestere pe piata europeana, in februarie
Toyota a fost producatorul auto ale carui vanzari au crescut cel mai mult in februarie pe piata europeana, unde grupul Volkswagen a ramas lider cu aproape o cincime din piata, conform statisticilor remise joi de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Reuters.

In total, in luna februarie, pe piata europeana s-au vandut 1.08 milioane de masini, in scadere cu 2,5% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In cadrul Uniunii Europene, unde ACEA a adaugat pentru prima data si rezultatele din cele mai noi membre ale Uniunii, Romania si Bulgaria, inmatricularile de masini noi au inregistrat o scadere de 2,8%.

Toyota a castigat cel mai mult in luna februarie, vanzarile pe piata europeana ale grupului nipon majorandu-se cu 13,1% in luna februarie si cu 17,4% in primele doua luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut, precizeaza Reuters.

Grupul Volkswagen a ramas lider in cadrul Uniunii Europene, vanzarile grupului german crescand cu 1,4% iar cota de piata majorandu-se pana la 19,6%. Pe locul doi s-a clasat grupul francez PSA Peugeot Citroen, ale carui vanzari pe luna februarie au scazut cu 4,9%, iar cota de piata s-a micsorat de la 14,8%, la 14,4%.

Locul trei in clasamentul vanzarilor de automobile in Europa a fost ocupat de Ford, ale carui vanzari s-au majorat cu 4,5% iar cota de piata a ajuns la 10,2%.

Vanzarile General Motors au inregistrat o scadere de 1,2% insa cota de piata a grupului a crescut pana la 10,1%, fata de nivelul precedent de 9,9%.

Grupul Renault a inregistrat o scadere a vanzarilor de 12,1% iar cota de piata s-a redus pana la 8,9%, sub nivelul precedent de 9,9%. Renault a cazut trei locuri din cauza lipsei de modele noi, noutatile urmand a intra pe piata in a doua jumatate a anului acesta, prin lansarea modelelor Twingo si Laguna.

Bloombiz
(Sursa: NewsIn)



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 701 ori