Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Productorii auto chinezi si indieni isi pregatesc cu precautie intrarea in Europa

Productorii auto chinezi si indieni isi pregatesc cu precautie intrarea in Europa
Producatorii indieni si chinezi de automobile isi expun modelele la primul mare salon auto al anului, in Elvetia, insa intrarea lor pe pietele europene e inca departe, noteaza Tribune de Geneve. Ziarul noteaza ca producatorii europeni raspund, lansand modele produse in tari cu forta de munca mai ieftina, Sandero fiind dat ca exemplu. Tribune de Geneve noteaza ca intrarea indienilor si chinezilor inEuropa este ipotetica. Masinile lor susicta tot mai mult interes la
saloanele auto si se creaza impresia ca industriile auto occidentale au
incetinit ritmul in fata celor din Asia.



Indienii de la Tata au
fost in centrul atentiei cu al lor Nano, cel mai ieftin automobil din
lume care urmeaza a fi vandut in India cu circa 1.600 de euro. Nu are
climatizare, geamuri electrice si directie asistata, insa isi propune
sa schimbe fata Indiei. Totusi, indienii au spus ca nu se pune problema
lansarii in Europa prea curand, lasand o usa deschisa pentru o versiune
varf de gama care ar putea fi vanduta peste patru ani. Ultimele
informatii arata ca Tata vrea sa lanseze Nano in Europa cand va primi
patru stele la testele EuroNCAP, valoare care nu a fost atinsa nici de
o serie de modele care se vand bine la noi, Logan fiind cel mai bun
exemplu.



Aceeasi companie indiana e pe cale de a cumpara de la
Ford marcile prestigioase Jaguar si Land Rover, iar anuntul oficial va
fi facut in curand. Reprezentantii Tata au spus ca vor pastra
caracterul britanic al acestor marci si au promis ca nu vor muta
productia in tari low-cost.



Partea chineza este si ea prezenta
la Geneva cu un nou nume: BYD care vrea sa lanseze o masina electrica
la preturi rezonabile. Compania, care a inceput acum 13 ani sa produca
baterii, vrea sa-si fructifice experienta in domeniu prin lansarea unei
masini electrice care sa fie viabila pentru europeni si sa intre in doi
- trei ani pe aceste piete. Insa reprezentantii companiei sunt
constienti ca mai au mult de lucru la calitatea masinilor si la partea
cu respectarea normelor stricte de poluare. BYD vrea, pana una alta, sa
se dezvolte pe piata chineza si sa-si dubleze productia anul acesta, la
200.000 de unitati, dar si exporturile, la 25.000 de unitati.



Elvetienii
scriu si despre experientele nereusite ale primilor producatori chinezi
care au inceput sa vanda in Occident. SUV-ul Landwind a obtinut
rezultate dezastruoase la un crash-test in 2005. Anul trecut, modelul
Brilliance BS6 a patit-o si el, iesind sifonat dintr-un test.



Tribune
de Geneve mai scrie ca europeni raspund cu aceeasi arma invaziei
promisa de indieni si chinezi: productia in tari cu forta de munca
ieftina. E oferit exemplul clasic, Renault care a lansat Sandero, sora
Logan-ului.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1044 ori