Jaguar ridica stacheta: F-Type R Coupe, varful de gama asteptat de toata lumea

Sambata, 23 Noiembrie 2013, ora 00:00
1960 citiri
Jaguar ridica stacheta: F-Type R Coupe, varful de gama asteptat de toata lumea
Foto: Jaguar

Jaguar lanseaza o noua provocare pe piata sportivelor de lux, prin noua gama F-Type Coupe, care se pregateste sa ajunga si in Romania, dupa ce tocmai a fost lansata la Los Angeles.

Varful de gama, F-Type R Coupe, este cel mai dinamic si mai performant Jaguar de serie aparut vreodata, sustine producatorul britanic Jaguar Land Rover.

In sprijinul afirmatiei sale, constructorul de masini din Coventry etaleaza specificatii tehnice care te lasa cu gura cascata: motor V8 supraalimentat de 5 litri, pe benzina, din aluminiu, care dezvolta 550 CP si 680 Nm, permite accelerarea de la 0 la 100 de km la ora in doar 4,2 secunde si o viteza maxima de 300 de kilometri la ora (limita electronica), cu emisii de 259 g/km.

Pentru a tine in frau cei 550 de cai putere, F-Type R Coupe este echipat cu un sistem de suspensie conceput special si cu noi tehnologii dinamice, care lucreaza in paralel. Acestea includ ultima generatie Electronic Active Differential (EAD) si Torque Vectoring prin franare, in premiera pe o masina Jaguar.

Nu in ultimul rand, F-Type Coupe este cea mai rigida masina de productie construita vreodata de Jaguar, masurand 33.000 Nm/grad.

"Este precis si rapid... o masina cu adevarat construita pentru placerea de a conduce", concluzioneaza Mike Cross, inginer-sef la Jaguar, intr-un comunicat remis Business24.

Nici modelele F-Type S si F-Type nu sunt cu mult mai prejos, fiind echipate cu motoare Jaguar V6 supraalimentate, de 3 litri, pe benzina, avand 380 CP / 460 Nm, respectiv 340 CP /450 Nm, cu o putere de accelerare de la 0-100 kilometri la ora in 4,9/5,3 secunde si viteze maxime de 275 / 260 kilometri la ora.

Cat de bine arata? Sa spunem doar ca noile modele au fost construite pe baza designului modelului concept Coupe C-X16 si al lui F-Type decapotabil, masina cu cel mai bun design al anului 2013.

Preturile a fost anuntate deocamdata pentru SUA, unde pornesc de la 65.000 de dolari - cu 4.000 de dolari mai putin decat pentru varianta Convertible -, respectiv 99.000 de dolari (fara TVA), pentru varful de gama.

Tinand cont de preturile decapotabilelor in Romania, te poti astepta sa dai pe noul F-Type Coupe de la 60.000 de euro in sus, fara TVA, iar pentru varianta F-Type R Coupe vei trece lejer de 100.000 de euro.

UPDATE: Contactati de Business24, oficialii Jaguar Romania au declarat: "Momentan nu avem preturi pentru Romania. Prima comanda se va putea efectua incepand cu luna ianuarie 2014, si tot atunci vom sti si primele preturi. In comparatie cu modelul decapotabil, estimam ca pretul pentru Coupe va fi mai jos".

Compara cele mai noi modele F-Type Coupe!

Tehnologia informației și comunicațiilor a adus în 2021 economiei românești valoare adaugată sub media europeană
Tehnologia informației și comunicațiilor a adus în 2021 economiei românești valoare adaugată sub media europeană
Valoarea adăugată a sectorului tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) al UE a fost în 2021 echivalentă cu 5,5% din valoarea adăugată brută a economiei europene. România s-a...
Vești proaste pentru angajații Tarom. Compania intră în reorganizare economică
Vești proaste pentru angajații Tarom. Compania intră în reorganizare economică
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, 24 aprilie, la Tulcea, că TAROM va primi până la finele lunii ajutor din partea Comisiei Europene şi apoi va intra într-o...
#Jaguar F Type Coupe, #F Type R Coupe, #Jaguar lansare Coupe , #Masini de lux