MINI pregateste lansarea celei mai performante masini din gama

Duminica, 13 Mai 2012, ora 09:30
2185 citiri
MINI pregateste lansarea celei mai performante masini din gama

Cel mai performant MINI de pana acum, construit intr-o editie limitata de 2000 de unitati, va fi lansat in cea de-a doua parte a anului: este vorba despre noua versiune John Cooper Works GP.

John Cooper Works GP a parcurs celebrul traseu de la Nurburgring, care candva gazduia Grand Prix-uri, in opt minute si 23 de secunde. Prin aceasta performanta, noul model a reusit sa intre intr-o galerie selecta si a depasit masini sport din esaloane superioare - de altfel, a depasit timpul pe tur stabilit de predecesorul sau, MINI Cooper S cu kit John Cooper Works GP.

"Configuratia sasiului GP, eficacitatea sistemului de franare in specificatie de curse, aderenta oferita de traditionalele pneuri de competitie si proprietatile aerodinamice au fost reunite intr-un tot superperformant pe varianta Nordschleife de la Nurburgring, candva gazda Grand Prix-urilor de Formula 1 si considerata cel mai dificil circuit din lume, o referinta pentru testarea tuturor automobilelor sport", sustin reprezentantii MINI.

Gazda avanpremierei acestui nou model este un alt circuit de Grand Prix cu o istorie bogata, ascunsa in fiecare viraj. MINI John Cooper Works GP va fi dezvaluit publicului in premiera la Le Castellet (Franta), locul unde va avea loc Festivalul MINI United intre 11 si 13 mai 2012.

Transmisia, sasiul si aerodinamica MINI John Cooper Works GP sunt inspirate direct din motorsport. Motorul turbo bazat pe principiul twin-scroll (o turbina alimentata separat de la doua seturi de cilindri) genereaza un cuplu pe o plaja mare de turatii, mai ales pe cele ridicate. In plus, suspensia cu cursa ajustabila directioneaza aceasta putere intr-o buna manevrabilitate si control precis.

"Transferul direct al experientei din motorsport in utilizarea cotidiana are o lunga traditie la MINI. Aceasta a fost abordarea care a facut ca MINI Cooper S cu kit John Cooper Works GP sa fie cea mai buna reflectare a placerii supreme a condusului intr-o masina de clasa mica, atunci cand automobilul a fost prezentat in 2006", au declarat reprezentantii MINI.

De asemenea, designul caroseriei ofera noului MINI John Cooper Works GP echilibrul aerodinamic ideal in situatii de condus extrem. Barele mari fata si spate, pragurile laterale si emblematicul spoiler de pe acoperis sunt completate de un difuzor spate - nou-dezvoltat - care optimizeaza fluxul de aer sub caroserie. In plus, prin eliminarea scaunelor din spate, masina pune accent clar pe necesitatile pilotului si ale copilotului.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#MINI John Cooper Works GP, #lansare MINI 2012, #cel mai rapid model MINI , #Lansari