30% dintre piesele auto fabricate la noi merg catre Volkswagen

Vineri, 06 Noiembrie 2015, ora 10:21
1621 citiri
30% dintre piesele auto fabricate la noi merg catre Volkswagen
Foto: unsplash.com

Scandalul Dieselgate, care ne-a facut pe toti sa ne indreptam privirea spre nemtii de la Volkswagen in urma cu o luna, este departe de a fi terminat. Chiar daca nu vom fi la fel de afectati ca alta tari europena de aceasta criza a nemtilor, cu siguranta ea va avea un oarecare impact si asupra Romaniei, deoarece un procent de 30% dintre piesele auto care se fabrica la noi in tara merg catre Volkswagen.

Compania Volkswagen are in vedere scaderi drastice de cheltueli dupa ce scandalul noxelor le-a provocat pierderi enorme. Conducerea companiei a inceput sa revizuiasca planul de investitii, iar in piata se vorbeste deja de o eventuala solicitare catre companiile de componente auto de a micsora preturile. Un cotidian german a anuntat ca VW planuieste sa economiseasca 3 miliarde de euro numai pe seama furnizorilor de piese auto.

In plus, daca cererea de masini VW scade, nici nevoia de piese auto nu va fi la fel de mare, asa ca firmele care ii au clienti pe nemtii de la VAG (Volkswagen Auto Grup) s-ar putea sa aiba ceva probleme in viitor.

Dan Bucsa, macroeconomist in cadrul UniCredit Group Londra, a explicat ca Romania, neavand o fabrica a grupului VAG, nu va fi la fel de afectata precum Cehia, sectorul care ar putea suferi de pe urma Dieselgate fiind, in schimb, cel al pieselor auto, noteaza Agerpres.

Furnizorii germani de componente auto care lucreaza cu Volkswagen au inregistrat deja scaderi pe Bursa, astfel ca ne putem astepta ca scandalul noxelor poluante sa atinga si companiile din tara noastra care trimit produse spre fabricile VW.

Industria pieselor auto de la noi din tara este una intr-o continua crestere, cu un aport important la PIB si la economia nationala. In cele 600 de fabrici de piese auto din tara noastra sunt angajati peste 200.000 de romani. Dieselgate ar putea duce la miscorarea numarului de persoane angajate in aceste fabrici, deoarece ar putea scadea cererea.

Totusi, analistii sunt optimisti intr-o oarecare masura, deoarece chiar daca VW va reduce cererea de piese auto pe fondul scaderii vanzarilor, alti constructori auto ar putea inregistra vanzari mai mari si, prin urmare, vor avea o cerere de componente mai mare. Mai ales ca discutam, la nivel mondial, de o crestere a vanzarilor generale in sectorul auto, tendinta generala fiind una ascendenta.

Intr-o analiza asupra efectelor pe care le poate avea scandalul noxelor asupra economiilor nationale din Europa, Bloomberg scrie ca impactul asupra cresterii economice va fi de pana la 0,5 puncte procentuale.

Cronologia scandalului Dieselgate

La mijlocul lunii septembrie, Agentia pentru Protectia Mediului din Statele Unite ale Americii anunta ca Volkswagen are emisii la motoarele diesel si de 40% mai mari decat cele declarate. Pentru Volkswagen, este o adevarata lovitura, avand in vedere ca publicitatea companiei se baza pe faptul ca are motoare curate.

Cand s-a demonstrat ca emisiile sunt mult mai mari decat cele declarate, VW a recunoscut ca a folosit un soft care pacalea testele de emisii. Programul a fost instalat pe 11 milioane de masini VW din intreaga lume si detecta momentul in care masina intra in teste, asa ca tinea emisiile sub control.

Cand masina rula normal, ea avea insa emisii imense, nu numai peste nivelul specificat de producator, dar si peste nivelul admis in majoritatea tarilor. Scandalul a trecut Atlanticul si a ajuns in Europa, unde oficiali din cadrul Uniunii Europene au declarat ca se gandesc la unele masuri, astfel incat testele sa fie unele mai dure si sa nu mai poata fi pacalite.

Grupul VAG, care ajunsese in primul semestru al acestui an cel mai mare producator de masini din lume, are insa multe explicatii de dat. Procuraturile din Germania, Italia si Franta au intrat deja pe fir, iar, in State, sefii au fost audiati in Congres. In plus, fostul CEO al companiei, Martin Winterkorn, este anchetat de procurori pentru infractiunea de frauda.

Volkswagen risca pierderi imense, care se vor reflecta in mod cert asupra marilor economii ale Europei si care vor avea cu siguranta un impact semnificativ si asupra furnizorilor de piese auto.

Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă (ONE) la Quarterly Report 3: ”Avem o creștere a vânzărilor din apartamente de 59% pe segmentul comercial”
Cosmin Samoilă, Directorul Financiar al ONE United Properties, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul principal...
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Un mare combinat din România, deținut de un miliardar rus, face concedieri masive: ”Vom oferi locuri de muncă vacante”
Peste 80 din cei 186 de angajaţi ai combinatului de alumină Alum SA din Tulcea vor rămâne fără locuri de muncă, începând de luni, a anunţat, joi, 28 martie, subprefectul judeţului...
#piese auto fabricate Romania, #piese auto Dieselgate, #piese auto Volkswagen , #Cele mai bune masini