Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

FBI avertizeaza: Paziti-va masinile de hackeri! Sunt tot mai vulnerabile

FBI avertizeaza: Paziti-va masinile de hackeri! Sunt tot mai vulnerabile


Autoritatile americane avertizeaza ca noile tehnologii utilizate de automobile le fac pe acestea vulnerabile la atacurile cibernetice. Doua agentii federale si-au unit deja vocile pentru a face publicul sa constientizeze aceste riscuri.

Administratia Nationala pentru Siguranta in Trafic pe Autostrazi (NHTSA) si FBI au lansat un comunicat comun prin care atrag atentia conducatorilor auto sa verifice cu atentie mesajele in care li se ofera actualizari ale software-ului masinii, arata IB Times.

In avertismentul trimis de cele doua agentii se mentioneaza ca hackerii "folosesc e-mail-uri false prin care trimit soferilor care vor sa upgradeze softul masinii link-uri catre site-uri virusate sau atasamente care contin virusi".

"Vehiculele moderne contin adesea noi tehnologii conectate menite sa aduca beneficii in privinta sigurantei, consumului si, mai ales, confortului pasagerilor. Dispozitivele aftermarket asigura, de asemenea, noi caracteristici de monitorizare a starii vehiculului. Odata cu aceasta conectivitate crescuta devine important ca soferii si producatorii sa fie constienti de potentialele riscuri de securitate cibernetica", se arata in comunicat.

Anul trecut, in iulie, Fiat Chrysler a rechemat in service 1,4 milioane de masini, dupa ce revista Wired a publicat imagini cu un jurnalist care incerca sa conduca un Jeep in timp ce era "atacat" de niste experti in securitate cibernetica, care jucau rolul de hackeri.

In inregistrare se observa cum acestia declanseaza stergatoarele de parbriz, dau volumul radioului la maximum, iar Jeep-ul ajunge in cele din urma intr-un sant, din cauza interventiilor lor.

FBI si NHTSA le-au transmis soferilor sa fie pusi la punct cu ultimele update-uri, sa ia in serios eventualele chemari in service din partea producatorilor si sa nu permita necunoscutilor sa le conduca masina sau sa instaleze programe soft pe aceasta.

"La fel cum nu iti permiti sa lasi computerul sau smartphone-ul neparolat este important sa fii atent la cine are acces la masina pe care o conduci", au mai spus reprezentantii celor doua agentii.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3448 ori