Companiile de asigurari de viata vor putea administra fonduri de pensii private

Luni, 25 Septembrie 2006, ora 13:19
893 citiri

Companiile de asigurari de viata vor avea dreptul sa administreze fonduri de pensii private, sub dubla supraveghere a Comisiei Nationale a Asigurarilor (CSA) si arbitrului pensiilor private, (CSSPP), potrivit unui proiect de modificare a Legii asigurarilor, a spus, luni, sefa CSA, Angela Toncescu.CSA si CSSPP au elaborat un proiect de modificare a legii asigurarilor care va da posibilitatea societatilor care practica asigurari de viata sa poata administra si fonduri de pensii private, sub dubla supraveghere a celor doua institutii, a declarat presedintele CSA, Angela Toncescu.

Proiectul de ordonanta include si o prevedere prin care se va permite si societatilor de brokeraj in asigurari sa participe la piata fondurilor de pensii private. In acest moment, legea nu le permite sa intre pe aceasta piata.

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) va incheia un protocol cu Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) in privinta autorizarii societatilor care practica asigurari de viata si care vor intra pe piata pensiilor private. Astfel, asiguratorii vor elabora trei bilanturi financiare: unul pentru activitatea de asigurari generale, unul pentru asigurari de viata unul pentru pensii private, potrivit reprezentantilor CSA.

Ordonanta de modificare a legii asigurarilor ar putea intra in vigoare odata cu adoptarea normelor CSSPP, astfel incat societatile de asigurari care vor sa administreze fonduri private de pensii sa fie autorizate in acelasi timp cu ceilalti operatori care vor activa pe aceasta piata, au mentionat reprezentantii CSA.

NewsIn