Service-urile auto: Evaziunea fiscala in domeniul despagubirilor RCA a depasit 57 de mil. de euro

Miercuri, 17 Septembrie 2014, ora 13:21
1781 citiri

Evaziunea fiscala in domeniul despagubirilor RCA a depasit valoarea de 57 de milioane de euro pentru aproape o treime dintre daune, in conditiile in care multe dintre societatile de asigurare cu o cota importanta pe segmentul respectiv au decis sa achite aproximativ 35% din valoarea reala a costurilor de reparatie, atrage atentia Asociatia Societatilor de Service Auto Independente (ASSA), intr-o sesizare transmisa autoritatilor centrale.

Conform sursei citate, in ultimul an, peste 88.000 de pagubiti RCA au fost despagubiti in acest fel in Romania, acestia reparand autovehiculele avariate in unitati reparatoare clandestine, relateaza Agerpres.

'In timp ce statul roman a pierdut taxe si impozite in valoare de peste 57 de milioane de euro in ultimul an, prin acest mod de acordare a despagubirii, care nu se intoarce in economia reala, societatile de asigurari care practica acest sistem au inregistrat 'salvari de la plata daunei' in valoare de peste 68,7 milioane de euro/an. Evaziunea fiscala din domeniul reparatiilor auto este un fenomen in crestere in ultimii doi ani si jumatate. Mai multe societati de asigurari cu o cota de piata importanta pe segmentul RCA au decis sa achite doar aproximativ 35% din valoarea reala a costurilor de reparatie sub denumirea de 'regie proprie'. In realitate, este sistemul care presupune plata subevaluata a daunelor, achitata direct catre pagubitul RCA', noteaza ASSAI.

Potrivit datelor asociatiei, dauna medie RCA in Romania este de aproximativ 1.200 de euro, iar zilnic sunt achitate circa 350 de dosare de dauna in sistemul 'regie proprie'. Valoarea reala a celor 350 de dosare de dauna care ar fi trebuit achitate in fiecare zi este de aproape 420.000 de euro, sustin reprezentantii service-urilor auto din Romania.

Totodata, ASSAI considera ca evaziunea fiscala din acest domeniu este estimata la peste 80 de milioane de euro/an, deoarece atelierele de reparatii clandestine nu emit documente fiscale pentru lucrarile prestate, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii, taxe de autorizare RAR sau taxe de autorizare mediu.

ASSAI este asociatia care reprezinta interesele service-urilor auto din Romania.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#evaziune fiscala despagubiri RCA, #daune despagubiri RCA , #RCA