Poti renunta la asigurarea de viata in 20 de zile de la semnarea contractului

Miercuri, 19 Octombrie 2011, ora 20:21
3443 citiri
Poti renunta la asigurarea de viata in 20 de zile de la semnarea contractului

Asiguratul poate renunta la contractul de asigurare de viata in cel mult 20 de zile de la data semnarii contractului fara sa fie nevoit sa justifice vreun motiv anume, potrivit Noului Cod Civil, a declarat Marinela Nemes, director general Directia Juridica din cadrul CSA.

"Potrivit articolului 2.229 din Noul Cod, asiguratul poate renunta la contractul de asigurare de viata in cel mult 20 de zile de la data semnarii contractului fara sa fie nevoit sa justifice vreun motiv anume si fara sa fie obligat la acoperirea eventualelor prejudicii cuzate asiguratorului", a precizat Marinela Nemes.

Aceasta a precizat ca anterior exista o prevedere la legea 136, potrivit careia se putea renunta la contractul de asigurare de viata, insa numai pentru motive temeinice, cum ar fi pierderea locului de munca.

Reprezentantul CSA a mai spus ca societatile de asigurare trebuie sa detina autorizatie de la CSA pentru a incheia polite, potrivit Noului Cod Civil, care prevede in mod clar, in caz contrar, anularea contractelor incheiate de acestea.

Nemes a mentionat ca nu au existat cazuri ca o societate sa incheie asigurari si sa nu detina o autorizatie de la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

"Potrivit dipozitiilor articolului 207, aliniat 2, actele si operatiunile savarsite fara autorizatiile prevazute de lege sunt lovite de nulitate absoluta, iar persoanele care le-au facut raspund nelimitat si solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sanctiuni prevazute de lege", a precizat Nemes.

Totodata, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor trebuie sa emita norme in aplicarea dispozitiilor Noului Cod Civil. "Vom identifica care sunt normele care trebuie elaborate, care sunt cele care vor trebui modificate si deja se lucreaza in acest sens", a mai spus Nemes.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#asigurare viata renuntare contract, #asigurare viata Cod Civil , #Asigurari viata