O analiză recentă arată că peste 2 milioane de șoferi au căutat să își reducă cheltuielile cu RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru au fost cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024, iar între timp, guvernul a decis ca plafonarea prețurilor RCA să fie prelungită până la data de 31 martie 2025.
Două societăți care vând RCA prin sucursale directe, în baza pașaportului european, au fost vedetele primului semestru, în România, în 2024. De la intrarea lor pe piața din România, Axeria Iard – în decembrie 2021 și Hellas Direct – în noiembrie 2022, cele două firme au asigurat în jur de 2,5 milioane de mașini, portofoliul curent ridicându-se la cel puțin 1,8, milioane de polițe, arată Economica.net.
Potrivit analizei, după primele nouă luni din 2024, rata daunei a urcat la 77%, creșterea plăților pentru reparații fiind determinată fie de creșterea frecvenței accidentelor, fie de scumpirea reparațiilor, în timp ce rata cheltuielilor a scăzut spre 16,5%, probabil și pe fondul scăderii comisioanelor plătite brokerilor. Practic, rata combinată a fost tot în jur de 94%, cu toate că, în timp ce daunele mai pot crește, cheltuielile sunt mai greu de scăzut.
Ce se întâmplă cu polițele RCA în 2025
Dacă tendința s-a menținut și pe finalul anului, este posibil ca piața să închidă 2024 undeva aproape de 0, fapt care, în mod uzual, determină asigurătorii să recurgă la creșteri de prețuri, pentru a se menține pe profit, mai arată analiza. În condițiile în care plafonarea prețurilor RCA a fost prelungită până la 3 martie 2025, tarifele nu vor putea crește cu mai mult de 6,8% față de maximele înregistrate în 28 februarie 2023, arată sursa citată.
În primăvara lui 2023, Executivul a stabilit plafonarea prețului polițelor de asigurare obligatorie auto. Apoi, prin modificări succesive ale actelor ce conțin măsura, Guvernul a decis prelungirea perioadei în care se aplică prețurile plafonate la RCA până pe 31 decembrie 2024. Recent, printr-o hotărâre apărută pe 19 decembrie, Executivul a stabilit prelungirea plafonării prețului polițelor RCA până la final de martie 2025.
...citeste mai departe despre "Soluția găsită de mulți români pentru RCA mai ieftin. Cât de mult ar putea crește polițele în 2025, după ridicarea plafonării" pe Ziare.com