Posta Romana a inceput distribuirea pensiilor si a transmis ca face demersuri pentru a finaliza achitarea intr-un interval cat mai scurt, pentru a veni, astfel, in sprijinul beneficiarilor, in
Guvernul vrea sa inchida programul "Prima Casa", lansat in urma cu 10 ani, si sa aduca in locul sau "O familie, o casa", program pe care il considera "mai bine orientat spre caracterul social".
Taierea padurilor din ultimii 20 de ani in zona Rucar, judetul Arges, alaturi de schimbarile climatice sunt principalele motive pentru care s-a produs dezastrul natural la care am fost martori zilele
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis doua atentionari de calatorie pentru Grecia si Franta. Potrivit acestora, in mai multe zone din Grecia este risc ridicat de incendii de padure, iar in
Anul viitor vom avea un program de investitii pentru extinderea sistemului antigrindina din Teleorman pana in Dobrogea, iar judetele Ialomita, Calarasi, Tulcea si Constanta vor avea o alta protectie,
Piata imobiliara rezidentiala din Romania va functiona cu doua viteze in acest an, pe fondul accentuarii discrepantelor intre mediul urban si cel rural, iar cererea de locuinte in marile orase va
Un document de lucru al Comisiei Europene - intocmit in baza datelor autoritatilor romane - arata ca pesta porcina africana (PPA) s-ar putea extinde alarmant, in perioada urmatoare, afectand mai bine
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a semnat un ordin prin care le permite dezvoltatorilor sa construiasca pensiuni in Delta Dunarii chiar si pe terenuri de numai 200 de metri, in conditiile in care,
Delta Dunarii poate fi considerata, din acest an, una dintre destinatiile preferate de romani pentru petrecerea Pastelui, in perioada 6-9 aprilie fiind asteptati la hotelurile si pensiunile din
De multe ori suntem asaltati de prieteni, parteneri si evident de clienti, pentru a gasi si a proiecta solutii de design interior si pentru amenajari interioare, atat pentru propriile resedinte din
Piata imobiliara din intreg Bucurestiul si zonele limitrofe incepe sa dea semne de maturizare. Pentru prima data in ultimii trei ani, anul a inceput fara fluctuatii majore in pretul apartametelor
Interventia militara a Rusiei in razboiul civil din Siria ar putea avea un deznodamant neasteptat pentru aliatul lui Putin din regiune, Bashar al-Assad.
Planurile Comisiei Europene pentru diversificarea furnizorilor de energie in UE ar putea fi date din nou peste cap de un conflict care mocneste la periferia sudica a Rusiei.
In luna martie a fost lansata o noua campanie publica de constientizare a efectelor profund negative ale contrabandei, care se va derula in perioada martie - iunie, in 15 judete din apropierea
Masurile luate de guvernul de la Beijing pentru asigurarea unui rol dominant al Chinei in comertul din zona asiatica si globala au atras atentia comentatorilor care cauta dedesubturile noilor
Fabulous Baskets sustine celebrarea sarbatorilor de iarna impreuna cu familia si cu toti cei dragi voua. Am ales pentru voi produse speciale, in spatele carora se afla cate o poveste, si am realizat
Aproximativ doua milioane de persoane din Romania si Ucraina ar putea beneficia de aplicarea prevederilor Acordului privind micul trafic de frontiera intre Guvernul Romaniei si Cabinetul de Ministri
In piata sunt disponibile variante de locuinte pentru toate buzunarele, iar preturile au scazut cu pana la 50% fata de anii de boom. Contextul pare a fi cel mai potrivit pentru achizitionarea unei
Bugetul alocat pentru achizitia unei garsoniere in urma cu sase ani este suficient in prezent pentru a cumpara un apartament nou cu trei sau patru camere sau chiar a unei case la curte, in urma
Maia Novolan a bus bazele marketingului interactiv in Romania inca din 1996, intr-un moment cand aceasta strategie nu era tocmai cunoscuta si aplicata in Romania.
Principalele argumente invocate pentru necesitatea unei reforme administrative, prin regionalizare, sunt simplificarea accesului la fonduri si eliminarea barierelor birocratice si decizionale din
Consiliul Concurentei analizeaza concentrarea economica care va fi realizata ca urmare a preluarii Petrom Distributie Gaze de catre Ligatne SRL, firma detinuta de fondul ceh de investitii PPF
Guvernul intentioneaza redeschiderea minei de la Grinties, Neamt, in contextul in care zacamantul de la Crucea (judetul Suceava), singurul exploatat in acest moment, este aproape epuizat. Noua
Consiliul Concurentei analizeaza preluarea Petrom Distributie Gaze SRL de catre Ligatne SRL, in conditiile in care compania mama care opereaza Ligatne controleaza si SC Gaz Sud SA si SC Grup
Distribuitorul de gaze naturale Gaz Sud va continua sa se consolideze in urmatorii ani prin achizitia altor firme de profil, dupa ce Ligatne, actionarul majoritar, a achizitionat recent Petrom
Grupul de firme Gaz Sud - Grup Dezvoltare Retele (GDR), detinut de fondul ceh de investitii PPF Investments, estimeaza ca va inregistra in acest an o cifra de afaceri de circa 16 milioane de euro si
Piata imobiliara din Romania practica preturi europene, desi confortul locuintelor, dar si oportunitatile pe care le ofera orasele din Vest sunt de cele mai multe ori, superioare. O veste buna pentru
Carrefour Romania a deschis un hipermarket online, aflat momentan in varianta beta, de unde clientii isi pot face cumparaturile, cu livrare la domiciliu, serviciul fiind disponibil pentru Bucuresti