Sir George Iacobescu a crescut în România comunistă în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, dar astăzi este un dezvoltator imobiliar extrem de respectat în Marea Britanie, fiind
Numarul romanilor care merg in sezonul estival in concediu pe litoralul romanesc este in scadere din cauza preturilor tot mai mari si serviciilor de slaba calitate.
Clujul este orasul cu cea mai mare dezvoltare de dupa Revolutie. Aici economia a crescut considerabil, sustinuta de apropierea de centrul Europei si investitii strategice in domenii profitabile de
Incepand cu anul 2020, piata de gaze naturale a fost liberalizata si pentru utilizatorii casnici, dupa ce in 2015 fusese liberalizata pentru utilizatorii non casnici.
In mesajul transmis de Ziua Europei, presedintele Klaus Iohannis aminteste de sustinerea pentru democratie, pe care romanii au demonstrat-o si prin care au castigat pe deplin respectul Europei.
Presedintele Societatii Romane de Microbiologie, Alexandru Rafila, a pledat vineri pentru adoptarea legii vaccinarii, evidentiind faptul ca, in ultimii ani, in Romania, acoperirea vaccinala a
Anul 2019 a adus, in premiera, pentru Romania titlul de "regina" a Europei la securitate cibernetica, dupa ce o echipa de tineri talentati si entuziasti au reusit sa rezolve probleme grele in cadrul
In perioada 20 - 21 noiembrie 2019, BusinessMark, cu sprijinul Camerei Consultantilor Fiscali, a organizat o noua editie a "Tax & Finance Forum Bucuresti", la Hotel Radisson Blu.
November Cross UCI C2, prima cursa de Cyclocross din Romania inscrisa in circuitul Uniunii Cicliste Internationale, va avea loc pe 3 noiembrie, la Micasasa, judetul Sibiu.
GreenTech Film Festival - platforma de educatie care promoveaza stilul de viata sustenabil, grija fata de mediu si tehnologiile verzi existente, prin filme documentare, dezbateri, ateliere si
Temperaturile, deja ridicate, vor continua sa urce miercuri in vestul Europei, unde acest nou val de caldura a determinat autoritatile din mai multe tari sa decreteze cod rosu de canicula.
Populatia rezidenta a Romaniei era de 19,5 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2018, sporul natural fiind negativ, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica, remis, joi,
Ruxandra Boga a stat aproape 6 ore la coada ca sa poata vota, duminica, la o sectie din Elvetia. "Am considerat ca miza este prea mare ca sa nu fac tot ce pot sa votez", ne-a explicat Ruxandra, cand
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, a transmis, luni seara, o invitatie catre liderii din cele 27 state UE care vor veni la Sibiu, sa se alature acestuia pentru a discuta planurile
Presedintele Consiliului European Donald Tusk a atras atentia vineri, la Varsovia, asupra pericolului pe care il reprezinta pentru blocul comunitar urmarirea obtinerii suprematiei de catre statele
Gustul laptelui adevarat, direct de la vacuta ingrijita cu mare atentie, pare sa fie mai degraba pe cale de disparitie, in ziua de astazi, cand toate produsele sunt ultraprocesate.
De Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor, InfoCons indeamna toti consumatorii din Romania sa nu achizitioneze niciun produs sau serviciu vineri, incepand cu ora 15:00, timp de 15 minute,
Parlamentul European a lansat, luni, primele estimari ale viitoarei sale componente, analiza fiind bazata pe sondajele realizate in fiecare tara din UE la inceputul lunii februarie.
Sute de transportatori romani protesteaza, joi, la Bruxelles, nemultumiti de faptul ca Parlamentul European se pregateste sa adopte o serie de masuri care - sustin ei - risca sa-i bage in faliment.
Motorul de cautare gratuit pentru calatorii momondo.ro a lansat cel de-al cincilea Studiu Anual de Zboruri, pentru a le recomanda calatorilor cele mai bune momente pentru a rezerva zboruri si a
eMAG estimeaza pentru acest an, de Black Friday, vanzari de 400 milioane lei, printre ofertele din acest an regasindu-se lingouri din aur, un BMWi8, pachete de servicii medicale pentru nasteri etc,
O lume intreaga asteapta cu nerabdare Black Friday 2018, o sarbatoare intrata in circuitul sarbatorilor de doar cativa ani, dar care a reusit sa se extinda la nivel mondial si sa creeze o adevarata
Presedintele Klaus Iohannis a transmis, marti seara, cu ocazia Zilei Unitatii Germane, un mesaj de unitate si solidaritate la nivelul Uniunii Europene, subliniind ca "in aceste timpuri in care
Compania aeriana Ryanair va anula, vineri, 150 de zboruri din sase tari de pe teritoriul Europei, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului aerian din Spania, Belgia, Portugalia, Olanda,
Guvernul a alocat nu mai putin de 10 milioane de lei pentru un sistem de supraveghere video gigant, care urmeaza sa fie instalat in orasul Sibiu, pana la mijlocul primaverii urmatoare.