OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania a semnat un acord cu o valoare
OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol şi gaze din România, şi-a majorat profitul net cu 13% în prima jumătate a acestui an, la 980 milioane de lei, în pofida scăderii producţiei
Sectorul energetic mondial isi va indrepta atentia spre Marea Neagra, odata cu descoperirile recente de gaze ale turcilor si bulgarilor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de
OMV Petrom a semnat un contract privind transferul a 40 de zacaminte onshore de titei si gaze din Romania catre Dacian Petroleum SRL, in contexul unui transfer de activitate, potrivit unui comunicat
Modificarile propuse de Ministerul Energiei prin proiectul de modificare a legii offshore ofera o sansa pentru dezvoltarea proiectelor din Marea Neagra, considera Federatia Patronala de Petrol si
Grupul britanic BP a convenit vanzarea proprietatilor sale din Alaska pentru 5,6 miliarde de dolari, companiei private Hilcorp Energy, retragandu-se din regiune dupa o prezenta de 60 de ani.
Cererea globala de energie aproape se va dubla in urmatorii 20 de ani, in lipsa unor proiecte de eficientizare a consumului, potrivit unui studiu al companiei de consultanta PwC privind transformarea
Ungaria va semna un nou acord pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale din Rusia daca grupul american Exxon Mobil Corp nu va lua o decizie finala, pana in luna septembrie, privind investitia
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri ca l-a rugat pe seful statului american Donald Trump sa ajute la demararea productiei de gaze naturale din apele teritoriale romanesti ale Marii Negre,
Romania are resurse uriase de energie, precum gazele din Marea Neagra, potentialul eolian sau hidro, insa nu exista nicio strategie aprobata cu privire la utilizarea lor, in timp ce sistemul
Grupul austriac OMV este increzator ca in lunile urmatoare Romania va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul sau de explorare din Marea Neagra astfel ca, la scurt timp,
Titeiul a ajuns zilele acestea la pretul de 75 de dolari/baril, cel mai inalt nivel din ultimii patru ani, astfel ca pretul carburantilor va fi mai scump in aceasta vara, iar analistii estimeaza ca
Foarte multa lume compara minarea si productia de bitcoin cu cea de aur si petrol, din motive lesne de inteles. Toate trei sunt resurse finite si necesita eforturi considerabile de productie, chiar
Grupul austriac OMV a finalizat o tranzactie privind preluarea unei participatii de 24,99% la zacamantul Yuzhno Russkoye, unul dintre cele mai mari zacaminte de gaze naturale din Rusia, de la grupul
Indonezia a sfidat ambitiile teritoriale ale Beijingului in regiunea Marii Chinei de Sud si a redenumit partea de nord a zonei sale exclusive economice "Marea Natuna de Nord".
Un vas american de razboi a navigat aproape de o insula artificiala construita de China in Marea Chinei de Sud - reciful Mischief -, aceasta fiind prima contestare la adresa revendicarii de catre
Romania se afla la nivelul de 60% fata de media europeana ca performanta economica (criteriul fiind indicatorul PIB/locuitor in metodologia preturilor comparate, PPP).
Imensa cantitate de hidrocarburi pe care Rusia o detine in zona arctica nu va fi data in exploatare pana cand piata energiei nu va oferi un pret avantajos pentru petrol, au anuntat oficialii de la
Al patrulea mare zacamant de petrol al lumii a fost descoperit in Texas, in zona de vest a statului american, capacitatea acestuia fiind estimata la aproximativ 20 miliarde barili de petrol.
Directorul celei mai mari companii petroliere din Rusia, Igor Sechin (Rosneft), crede ca OPEC nu mai are niciun viitor, declarand practic decesul acestui cartel al tarilor exportatoare de petrol.
Total SA, Royal Dutch Shell Plc si Lukoil PJSC sunt printre companiile care au selectat zacamintele de titei si gaze naturale pe care vor sa le dezvolte in Iran - tara ale carei rezerve de petrol se
Cursa revendicarilor de teritorii in zona arctica prinde un ritm nebunesc pe masura ce calota glaciara incepe sa elibereze bucati de teren si vaste intinderi de ocean.
Rusia a solicitat ONU recunoastere drepturilor teritoriale pentru 1,2 milioane de kilometri patrati ai calotei de gheata de la Polul Nord. Miscarea este considerata ca una care ar asigura accesul la
Teheranul a depasit momentul de suspans al semnarii acordului nuclear cu marile puteri. Dupa ceremonia de la Viena, de marti, acum vine randul marilor jucatori din sectorul energiei sa se intrebe
Daca tranzactiile futures de pe piata petrolului reflecta adevarul, regatul saudit va da de necaz in aproximativ doi ani, iar finalul deceniului il va surprinde intr-o criza existentiala.
Un nou raport al World Petroleum Council arata ca, pana in 2030, suprematia Rusiei in privinta exploatarii zacamintelor de petrol si gaze din zona arctica nu va fi contestata.
Cele mai mari companii petroliere din lume arunca cu bonusuri salariale in directori, cu scopul de a-i determina sa creasca productia in urmatorii ani.