Purtatorul de cuvant al ALDE, Varujan Vosganian, a declarat marti ca are "sentimentul" ca acela care doreste ruperea coalitiei de guvernare este chiar premierul Mihai Tudose, avand in vedere ca a vorbit despre o remaniere, fara ca acest lucru sa se discute in coalitie.
El a precizat ca premierul trebuie sa prezinte in coalitie motivele care il determina sa faca o remaniere.
"Procedurile interne ale coalitei de guvernare spun limpede ca orice remaniere se face in urma propunerilor pe care primul ministru le prezinta in fata coalitiei de guvernare. Neexistand pana acum o astfel de propunere, pentru noi aceasta posibila remaniere reprezinta doar o ipoteza pe care a prezentat-o primul ministru. (...)
Intre ALDE si PSD nu au existat astfel de discutii si o intalnire la varf va avea loc dupa ce Calin Popescu Tariceanu se va intoarce din deplasarea pe care o efectueaza la Praga.
Daca insa in ceea ce priveste ALDE si PSD o asemenea discutie nu a avut loc, am sentimentul din ceea ce s-a intamplat ca cel care doreste ruperea Coalitiei este chiar primul ministru Mihai Tudose", a afirmat marti Vosganian, la finalul unei sedinte cu parlamentarii ALDE.
El a adaugat ca ALDE nu intentioneaza sa il retraga din Guvern pe ministrul Viorel Ilie caruia i-a fost acordat un vot de incredere in partid.
Vezi cum evolueaza lucrurile in aceste momente pe scena politica
"In ceea ce il priveste pe ministrul Viorel Ilie, ALDE, prin vot, a reconfirmat increderea pentru ministrul... mai mult
Marti, 10 Octombrie 2017, ora 14:53