Volkswagen "a trisat" reglementarile europene privind emisiile, menite "sa salveze vieti", prin instalarea unor dispozitive care permit manipularea emisiilor (Dieselgate), au declarat la Inalta Curte din Londra soferi britanici care au cumparat masini diesel Volkswagen, Audi, Seat si Skoda, transmite BBC.
Zeci de mii de soferi britanici au actionat in instanta grupul german Volkswagen, deoarece a folosit un soft pentru a eluda standardele de emisii poluante.
Reprezentantii Volkswagen au declarat ca "isi vor apara viguros pozitia".
Volkswagen face obiectul unor investigatii in mai multe tari, dupa ce, in septembrie 2015, a recunoscut ca a echipat 11 milioane de vehicule vandute la nivel mondial (din care 1,2 milioane in Marea Britanie) cu un soft care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.
Pana acum, VW a platit peste 30 de miliarde de euro pentru amenzi, costuri cu rechemarea la service si solutionarea juridica a plangerilor.
In Marea Britanie plangerile au fost depuse in 2016, dar acum avocatii soferilor sustin "ca s-a ajuns la un moment decisiv in tribunal".
Gareth Pope, de la firma de avocatura Slater and Gordon, care reprezinta peste 70.000 dintre cei aproape 90.000 de reclamanti, a declarat inaintea audierilor: "Acest proces va stabili odata pentru totdeauna daca VW a instalat in vehicule dispozitive care manipuleaza emisiile si va fi o piatra de hotar pentru incercarile clientilor de a trage la raspundere Volkswagen in... mai mult
Luni, 02 Decembrie 2019, ora 21:50
Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, si presedintele Hans Dieter Poetsch isi vor pastra functiile, a anuntat Comitetul de supervizare al grupului auto german, la o zi dupa ce procurorii germani i-au acuzat de manipularea bursei in privinta scandalului emisiilor (Dieselgate).
Comitetul de supervizare al VW a precizat ca nu a gasit dovezi ca Herbert Diess si Hans Dieter Poetsch au informat prea tarziu pietele de capital de riscurile legate de scandalului care a izbucnit in septembrie 2015.
"De aceea va fi continuata colaborarea de succes cu presedintele si directorul general", se arata intr-un comunicat al Comitetului de supervizare, dupa sedinta extraordinara care a avut loc miercuri.
Directorul general al Volkswagen, Herbert Diess, fostul director general Martin Winterkorn si presedintele Hans Dieter Poetsch sunt acuzati ca in mod intentionat nu i-au informat la timp pe investitori de impactul financiar al scandalului. Din acest motiv, ei au influentat in mod necorespunzator pretul actiunilor companiei, a precizat Procuratura din Braunschweig.
Avocatul lui Diess sustine ca directorul general nu ar fi putut anticipa turbulentele de pe pietele financiare si si-a efectuat in continuare atributiile.
Winterkorn a demisionat la cateva zile dupa izbucnirea scandalului. In 2017, el le-a declarat autoritatilor ca nu a stiut mai devreme de manipularea emisiilor.
Dupa ce oficialii VW au recunoscut falsificarea rezultatele testelor antipoluare, actiunile... mai mult
Miercuri, 25 Septembrie 2019, ora 20:16
Fostul director pentru mediu si inginerie din cadrul diviziei americane a grupului german Volkswagen (VW) Oliver Schmidt a fost condamnat la sapte ani de inchisoare si plata unei amenzi usturatoare. O instanta americana a considerat ca Schmidt a jucat un rol important in cazul manipularii testelor de poluare
Oliver Schmidt a recunoscut ca a conspirat pentru inducerea in eroare a autoritatilor de reglementare si ca a incalcat legile de protectie a mediului. In consecinta, pe langa faptul ca va fi inchis, el va trebui sa plateasca o amenda de 400.000 de dolari. In plus, risca sactiuni disciplinare din partea Volkswagen, incluzand plata unor noi despagubiri si desfacerea contractului de munca.
Germanul poate cere sa isi execute pedeaspa in tara sa, nu in Statele Unite.
Solicitarea ar trebui insa sa ii fie aprobata de Departamentul de Justitie american si de o instanta germana.
In luna martie, Volkswagen a recunoscut trei acuzatii in cadrul unui acord pentru inchiderea investigatiei americane privind manipularea testelor de poluare. In consecinta, procuratura americana a pus sub acuzare opt actuali si fosti directori ai Volkswagen.
Citeste si:
Volkswagen pledeaza vinovat in SUA la acuzatiile de frauda, obstructionarea justitiei si fals in declaratiiPrima condamnare in scandalul Dieselgate: Un inginer Volkswagen a ajuns la inchisoareVolkswagen a ajuns la un acord cu dealerii din SUA. Ce le-a promis sa renunte la procese ...citeste mai departe despre "Un fost... mai mult
Luni, 11 Decembrie 2017, ora 12:42
Volkswagen nu a fost de acord sa ofere niciun fel de compensatie financiara proprietarilor europeni afectati de scandalul Dieselgate.
In schimb, dupa o discutie cu comisarul UE - Vera Jourova, producatorul auto german a propus sa acorde o garantie suplimentara de doi ani, relateaza Reuters.
Oficialii UE au pus presiune pe Volkswagen pentru a oferi compensatii financiare clientilor europeni, dupa ce producatorul auto german a admis, in septembrie 2015, ca a trisat la testele privind emisiile de oxizi de azot (NOx).
Desi si-a recunoscut vina in SUA, VW considera ca nu a incalcat legea in Europa, motiv pentru care nu va oferi niciun fel de compensatie financiara celor care si-au achizitionat o masina diesel Volkswagen in perioada 2009-2015.
"Volkswagen a spus tot timpul ca ii pasa de fiecare client", se arata intr-un e-mail al celor de la VW.
O oferta extinsa de garantie ar fi prima concesie facuta de companie ca raspuns la presiunea din ce in ce mai puternica a Bruxelles-ului de a face mai mult pentru clientii sai, dupa luni de discutii cu oficialii UE si aproape doi ani distanta de la scandalul Dieselgate.
Jourova si alte autoritati de reglementare din UE si-au exprimat in mod repetat frustrarea fata de atitudinea VW in ceea ce priveste clientii europeni, tratati diferit fata de cei din SUA, care au fost despagubiti.
Dar Uniunea Europeana are o putere limitata cand vine vorba de presiunea pe care o poate pune asupra companiei. Spre deosebire de Statele... mai mult
Joi, 15 Iunie 2017, ora 11:23
Comisarul european pentru industrie, Elzbieta Bienkowska, a transmis ca motoarele diesel dispar de pe piata mai rapid decat se estima.
Declaratia e facuta in contextul in care Parlamentul European a aprobat, marti, reglementari mai dure menite sa previna aparitia unui scandal de genul manipularii emisiilor poluante de la Volkswagen, transmite Reuters.
Dupa ce Volkswagen a recunoscut ca a utilizat un sistem software care mascheaza nivelul emisiilor poluante ale automobilelor sale - un scandal care a scos in evidenta reglementarile prea blande din blocul comunitar - Comisia Europeana (CE) a propus revizuirea regulilor de autorizare si testare a noilor vehicule in regiune.
Majoritatea parlamentarilor a votat in favoarea proiectului de lege, care va intari supervizarea UE si va permite Bruxelles-ului sa amendeze producatorii auto cu pana la 30.000 de euro (31.923 de dolari) per vehicul.
In cele din urma aceste reglementari vor scoate de pe sosele vehiculele diesel, a estimat marti Elzbieta Bienkowska.
Conform reglementarilor, producatorii auto nu vor mai putea sa plateasca direct agentia de testare, care va deveni astfel mai independenta. Statele UE vor trebui sa finanteze centre de testare a emisiilor poluante si ar putea taxa companiilor auto care vor folosi aceste servicii.
Autoritatile UE vor putea verifica vehiculele si vor putea acorda amenzi, in timp ce autoritatile nationale vor putea controla fiecare decizie.
Amenzile vor fi folosite pentru a... mai mult
Marti, 04 Aprilie 2017, ora 19:52
Pentru prima data din 1962 incoace, Volvo pierde titlul de cel mai bun producator de automobile compact din Suedia, titlul fiindu-i suflat de Volkswagen Golf.
Ca un facut, in urma cu 54 de ani, castigatorul premiului la categoria autoturisme compact a fost tot un automobil VW, celebra "Broscuta", devenita intre timp o masina clasica, anunta Daily Sabah.
In ciuda scandalului trisarii testelor oficiale de poluare, Volkswagen pare sa castige teren in fata publicului suedez, anul trecut Volkswagen Golf fiind cea mai bine vanduta masina din tara scandinava, cu o cota de piata de 5,93%, reprezentand 22 094 masini din totalul automobilelor noi vandute in aceasta tara.
Locurile 2 si 3 sunt ocupate de modelele Volvo V70, S90 si V90 (5,73%), respectiv S60 si V60 (4,5%), iar urmatoarea clasata este tot o masina a producatorului suedez, XC60 (4,37%), in vreme ce pozitia a cincea este ocupata de un alt model Volkswagen, noul Passat.
In total, suedezii au achizitionat in 2016 un numar de 372.000 de automobile noi, cifra reprezentand un record pentru tara scandinava. mai mult
Miercuri, 04 Ianuarie 2017, ora 09:29
Volkswagen promite sa devina cel mai mare producator mondial de automobile electrice, in urmatorii ani, cu speranta ca poate si consumatorii vor uita astfel mai repede scandalul legat de emisiile poluante ale masinilor sale diesel.
"Pana in 2025 vrem sa ajungem sa vindem anual cate un milion de masini electrice si sa devenim lideri mondiali in acest sector. Masinile electrice vor fi noua imagine reprezentativa pentru viitorul Volkswagen", a explicat directorul de brand Herbert Diess, la inceputul acestei saptamani.
Mutarea catre masini cu motorizare electrica va fi sustinuta de noi programe de investitii si de restructurari si face parte din strategia de reinventare a brandului VW, afectat de dezvaluirile privind instalarea unui soft care truca rezultatele testelor de poluare din laborator.
Scandalul izbucnit in Statele Unite, in toamna anului trecut, s-a extins la nivel global, afectand aproximativ 11 milioane de masini cu motoare diesel produse sub diverse marci intre 2008 si 2015.
Firma a anuntat deja cea mai mare operatiune de restructurare din istoria sa, 30.000 de locuri de munca urmand sa dispara, pentru a economisi anual 3,7 miliarde de euro pana in 2020, suma urmand sa fie folosita pentru despagubirea clientilor nemultumiti, remedierea motoarelor implicate in scandalul Dieselgate si trecerea catre era masinilor electrice, fara sofer si a digitalizarii.
"Industria auto va trece prin schimbari fundamentale in urmatorul deceniu. Pentru majoritatea... mai mult
Miercuri, 23 Noiembrie 2016, ora 18:36
1Un sef de departament de la Audi va fi suspendat din functie, pentru ca stia despre utilizarea softului manipulator la motoarele diesel si a mintit despre asta in instanta.
Este vorba despre Stefan Knirsch, seful Departamentului de Cercetare-Dezvoltare al Audi, care isi va pierde postul saptamana viitoare, pe fondul investigatiei din scandalului emisiilor (Dieselgate), a anuntat, duminica, publicatia Bild am Sonntag, citand surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul.
Purtatorii de cuvant ai Volkswagen, ai Audi si ai sindicatului Audi au refuzat sa comenteze informatia pentru Reuters.
Investigatiile privind scandalul emisiilor, conduse de firma americana de avocatura Jones Day, au aratat ca Stefan Knirsch, membru al Consiliului de Administratie al Audi, stia despre utilizarea softului care falsifica rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel de trei litri si a dat declaratii mincinoase in instanta.
Deja conducerea Audi i-a cerut lui Stefan Knirsch sa elibereze ...citeste mai departe despre "Dieselgate: Un sef de la Audi stia de softul manipulator si a mintit in instanta" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 18 Septembrie 2016, ora 16:07
Grupul auto Volkswagen va chema in service, in Germania, 2,46 de milioane de masini echipate cu softul pentru manipularea emisiilor.
Este vorba de 1,54 milioane de masini marca Volkswagen, de 531.813 vehicule marca Audi, de 286.970 de Skode si 104.197 Seaturi, informeaza cotidianul Die Welt.
In urma cu doua luni, grupul auto Volkswagen a transmis ca 8,5 milioane de vehicule dotate cu softul ilegal pentru emisii vor trebui reparate in Europa.
Volkswagen strange cureaua. Cinci consecinte serioase ale scandalului Dieselgate
Volkswagen a anuntat la sfarsitul lunii septembrie ca circa 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante. Scandalul a izbucnit dupa ce Agentia americana pentru Protectia Mediului (EPA) a acuzat VW ca a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA in materie de emisii.
Volkswagen a decis cum rezolva problema masinilor cu softul ...citeste mai departe despre "Grupul Volkswagen va chema in service, in Germania, 2,46 milioane de masini" pe Ziare.com mai mult
Luni, 30 Noiembrie 2015, ora 16:54