Donald Trump, presedintele Statelor Unite, considera ca relatia cu omologul sau din Rusia, Vladimir Putin, este "cea mai facila", desi nu poate spune daca liderul de la Kremlin este prieten ori inamic.
Intr-o declaratie facuta de la Casa Alba inaintea turneului in Europa care include prezenta la summitul NATO, o vizita in Marea Britanie si o intalnire cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, Donald Trump a criticat din nou tarile Aliantei Nord-Atlantice pentru bugetele insuficiente alocate apararii.
"Prin urmare, am NATO, am Marea Britanie, care trece printr-o anumita criza, si il am pe Putin. Sincer, cea cu Putin poate este cea mai facila intrevedere".
"Cine ar crede?", a afirmat Donald Trump, citat de site-ul agentiei Reuters.
"Vom vedea cum se va derula intalnirea", a spus Donald Trump. Intrevederea este programata luni, la Helsinki.
Citeste si Finlanda vrea sa reia controalele de la granita pentru intalnirea Trump-Putin
Intrebat de un jurnalist daca Vladimir Putin ii este prieten ori inamic, Trump a spus: "Chiar nu pot spune acum. In ceea ce ma priveste, un concurent".
Pe fondul acuzatiilor privind ingerintele Rusiei sau chiar contacte intre echipa sa de campanie electorala si Moscova, Donald Trump a afirmat repetat ca vrea o relatie buna cu Vladimir Putin, in pofida tensiunilor bilaterale din cauza conflictelor din Ucraina si Siria. Presedintele SUA a respins acuzatiile privind contacte cu Rusia in campania electorala prezidentiala din 2016.... mai mult
Marti, 10 Iulie 2018, ora 17:03
Relatiile dintre Romania si Rusia nu au mai fost atat de reci de la ocuparea Basarabiei de catre armata sovietica, in anul 1940.
S-a ajuns in acest punct din cauza conducerii autoritare a lui Vladimir Putin care si-a propus sa aduca Rusia, din nou, la gloria din timpul Razboiului Rece, dar nu i-a reusit decat o izolare si mai apasatoare pe plan international decat cea din deceniul noua al secolului trecut.
In timpul Razboiului Rece existau doua blocuri economice si ideologice. Desi blocul estic era intr-o profunda recesiune economica, exista totusi o platforma de schimburi comerciale intitulata CAER si un tratat militar, Pactul de la Varsovia, controlat de Moscova din care faceau parte statele socialiste: Republica Democrata Germana, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Romania, Bulgaria si, bineinteles, URSS.
Dupa 1990, lucrurile s-au schimbat semnificativ si astazi Moscova nu mai face parte din nicio alianta militara, iar economia e dependenta de exporturile de gaz si petrol si de forta pietelor occidentale unde poate inca sa-si mai plaseze marfurile.
Din fosta URSS s-au desprins cele trei state baltice care au aderat la NATO - Estonia, Letonia si Lituania, dar si Moldova si Ucraina care fac pasi importanti pentru acceptarea in Uniunea Europeana.
Multe state din partea asiatica si-au declarat si ele independenta, iar astazi Moscova are o influenta mult diminuata fata de cea din timpul Razboiului Rece. Vladimir Putin, un fost agent KGB, pentru a se mentine la... mai mult
Duminica, 06 August 2017, ora 06:55
Vladimir Putin, Donald Trump si Marine Le Pen - primii doi sunt cei mai puternici oameni ai lumii, cea de-a treia este la doar un pas, e drept ca foarte mare, de a deveni prima femeie presedinte a Frantei si una dintre cele mai puternice ale lumii. La prima vedere, ii mai uneste ceva - o admiratie reciproca.
Liderul Frontului National francez a fost singurul lider politic al tarii sale care l-a sustinut pe Donald Trump in cursa pentru Casa Alba si nici nu a ascuns admiratia pentru presedintele rus, scrie The Guardian, intr-un amplu articol despre cei trei.
Marine Le Pen a spus, cand si-a prezentat simbolul de campanie, ca alegerea sa in functia de presedinte al Frantei ar urma sa formeze un trio de lideri mondiali care "va fi bun pentru pacea mondiala", conducand "o miscare mondiala care respinge globalizarea necontrolata, distrugerea ultraliberalismului, eliminarea statelor natiune si disparitia granitelor".
"O noua lume a aparut in ultimii trei ani. Este lumea lui Vladimir Putin, este lumea lui Donald Trump in Statele Unite. Impartasesc cu aceste natiuni marete o viziune de cooperare, nu de supunere", spunea Le Pen, dupa ce a fost primita la Kremlin de Vladimir Putin.
Relatia lui Le Pen cu Putin, diferita de cea cu Trump
In mod clar, intre cei trei lideri exista ideologii comune: variatii ale politicii de a pune pe primul loc natiunea, sustinere pentru protectionismul economic si controale ale imigratiei, lipsa de incredere in aliantele si institutiile... mai mult
Duminica, 30 Aprilie 2017, ora 21:10
Candidatul propus de presedintele-ales al SUA, Donald Trump, pentru sefia Pentagonului, generalul James Mattis, a estimat joi, in cadrul audierii la Comisia de Aparare din Senat, ca presedintele rus Vladimir Putin incearca sa rupa NATO, iar SUA trebuie sa fie pregatite sa infrunte Rusia.
"Cel mai important lucru este sa recunoastem realitatea despre ceea ce avem de gestionat in relatia cu presedinte Putin si sa recunoastem ca el incearca sa rupa Alianta Nord-Atlantica", a indicat James Mattis.
El a caracterizat Rusia drept un "competitor strategic" al SUA si "un adversar in domeniile cheie". Prin urmare, SUA trebuie sa faca pasii necesari, atat privind descurajarea militara cat si in ceea ce priveste diplomatia si economia, a apreciat in continuare generalul Mattis.
De asemenea, Mattis a mai spus ca SUA trebuie sa se pregateasca sa infrunte Rusia cu privire la comportamentul sau agresiv in domenii in care este imposibil ca Washingtonul si Moscova sa coopereze.
"Am incercat ...citeste mai departe despre "Viitorul sef al Pentagonului: Putin incearca sa rupa NATO. Trebuie sa fim pregatiti sa infruntam Rusia" pe Ziare.com mai mult
Joi, 12 Ianuarie 2017, ora 23:24
2016 a reprezentat varful autocratiei instituite de Vladimir Putin. Venit la putere in 1999 ca succesor al lui Boris Eltin, primul presedinte al Rusiei si cel care a dorit introducerea democratiei liberale in aceasta tara, dar a esuat, Vladimir Putin, este cel mai influent lider de pe planeta.
Politica lui nu are nicio legatura cu democratia, desi se foloseste de aceasta din urma pentru a-si atinge scopurile, acelea de a slabi pana la prabusire Uniunea Europeana si NATO, avand drept consecinta anihilarea dominatiei americane in politica internationala.
"Si, totusi, toata vara si toamna, cei din interiorul Kremlinului au fost macinati de teama ca, fara Putin, Rusia avea sa cada iar in genunchi. Elita politica si cea a mediului de afaceri era cuprinsa de incertitudine. Repetatele informatii ale lui Putin ca nu avea sa schimbe Constitutia pentru a mai ramane in functie inca un mandat, al treilea, au fost in sfarsit intelese. Elita politica ajunsese la concluzia nefericita ca Putin ...citeste mai departe despre "2016, un an glorios pentru Vladimir Putin. Ce urmeaza in 2017?" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 07 Ianuarie 2017, ora 12:12
Urmatorul presedinte al Statelor Unite va mosteni o relatie cu Rusia la fel de dificila ca pe vremea lui Ronald Reagan, care cataloga URSS drept "un imperiu al raului".
Chiar si cu un personaj ca Donald Trump, care a preaslavit de cateva ori stilul dur al presedintelui Vladimir Putin, relatia dintre Kremlin si Casa Alba nu va fi una usoara, sustine analistul Leonid Bershidsky, intr-un editorial publicat de Bloomberg.
Putin si-a prezentat lista cu doleante inca de luni, 3 octombrie, cam in acelasi moment in care SUA anuntau suspendarea negocierilor cu Rusia pe tema armistitiului din Siria.
Intr-o nota inaintata parlamentului, Putin a amenintat ca va pune capat programului ruso-american de dezarmare in cazul in care Statele Unite nu vor indeplini anumite conditii, cuprinse in lista "tarului de la Kremlin".
Acestea se refera la:
- Reducerea infrastructurii si personalului NATO la nivelul anului 2000;
- Abrogarea Legii Magnitsky, care impune sanctiuni pentru oficialii rusi implicati in cazuri de incalcare a drepturilor omului;
- Abrograrea sanctiunilor impotriva cetatenilor rusi si a companiilor din Rusia;
- Acordarea de despagubiri pentru sanctiunile economice impuse de Statele Unite Rusiei, ca si pentru "contra-sanctiunile fortate" adoptate de Moscova;
- Prezentarea "unui plan clar de distrugere ireversibila" a surplusului de plutoniu detinut de SUA.
"Prea putin!"
Parerea analistilor este ca Putin va primi un raspuns la toate aceste solicitari cam... mai mult
Miercuri, 05 Octombrie 2016, ora 17:22
Vladimir Putin a acordat un interviu unei publicatii din Italia in care a vorbit pe larg despre posibilitatea vehiculata in ultima perioada, conform careia Rusia ar putea ataca tarile NATO, in special pe cele baltice.
Presedintele Rusiei a respins vehement acest scenariu, intr-un interviu acordat Corriere della Sera, subliniind ca doar o persoana "fara minte" se poate gandi ca s-ar putea ajunge in aceasta faza. De asemenea, Putin a sugerat ca SUA ar fi interesate ca aceasta idee sa fie vehiculata pentru a-si consolida pozitia la nivel global.
"Numai o persoana care nu are minte isi poate imagina ca Rusia ar putea ataca intr-o zi NATO. Aceasta idee nu are niciun sens, e complet nefondata. Poate cineva e interesat sa alimenteze aceste temeri, pot presupune doar. De exemplu, americanii nu doresc de mult apropierea dintre Rusia si Europa. Sa presupunem ca SUA doresc sa-si mentina pozitia de lider in comunitatea atlantica.
Ei au nevoie de o amenintare externa, de un dusman. Iar ...citeste mai departe despre "Putin, declaratie transanta despre atacarea tarilor NATO de catre Rusia" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 06 Iunie 2015, ora 11:33
Relatia dintre presedintele Chinei, Xi Jinping, si cel al Rusiei, Vladimir Putin, a facut pana acum sa curga rauri de cerneala in presa internationala.
De la preluarea functiilor, cei doi s-au intalnit in 10 randuri, serband la un moment dat chiar si ziua lui Putin impreuna - eveniment celebrat cu sandvisuri udate cu vodca ruseasca, spre bucuria fotografilor.
Dincolo de cancanuri, cei doi lideri se dovedesc in egala masura actori talentati, care joaca rolul unor prieteni desavarsiti, cand, de fapt, tot ce-i uneste e teama de acelasi inamic comun, dezvaluie William Johnson, consultant american specializat in relatiile cu China, intr-o analiza de pe blogul agentiei Reuters.
Alianta strategica
Istoria agitata a relatiilor ruso-chineze este prea bine cunoscuta pentru a nu ridica un semn de intrebare asupra legaturii stranse inchegate recent intre cele doua state, una definita de presedintele chinez drept "cea mai strategica relatie bilaterala".
Xi si Putin au nevoie unul de celalalt pentru a face fata pericolului reprezentat de Statele Unite si aliatii sai, crede Johnson.
Dupa prabusirea Uniunii Sovietice, extinderea NATO si aparitia Uniunii Europene, doua forte ajunse pana la frontierele Rusiei, l-au facut pe Putin sa critice Occidentul pentru tratarea tarii sale ca pe un inamic.
Prezenta Statelor Unite pe continentul asiatic, atat ca influenta economica, cat si cu trupe, starneste de asemenea nervozitatea Beijingului.
China vede in pivotul american... mai mult
Miercuri, 25 Martie 2015, ora 10:20
Presedintele rus, Vladimir Putin, s-a laudat ca poate cuceri Kievul in "doua saptamani", intr-o discutie prin telefon pe care a avut-o cu presedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, relateaza Huffington Post, in editia electronica.
Putin, care a reiterat ca nu exista militari rusi in Ucraina, in pofida dovezilor contrare ale conducerii ucrainene, a fost sfidator in ultimele zile cu privire la dreptul Moscovei de a-si proteja interesele in tara, precizeaza Mediafax .
Respectatul cotidian italian La Repubblica a relatat ca, intr-o conversatie cu Barroso, Putin a remarcat: "Daca vreau, iau Kievul in doua saptamani".
Comentariile sale, relatate de Barroso colegilor la summitul UE de saptamana trecuta, au aparut in timp ce NATO intentioneaza sa construiasca o noua forta de reactie rapida de pana la 4.000 de militari care sa poata ajunge in Europa de Est in 48 de ore pentru a raspunde unei posibile agresiuni rusesti.
Liderul rus a fost la fel agresiv si atunci cand a fost intrebat de un reporter al BBC daca "regreta crimele din Ucraina". Incercand sa se apere, a replicat in rusa. "Care este scopul si sensul operatiunii militare din prezent din est? Si ce a determinat escaladarea activitatilor lor", a spus presedintele. "Ele au fost determinate de faptul ca trupele ucrainene asediaza zone civile si trag direct in zone rezidentiale. Aceasta este ceea ce multe state, inclusiv in Europa, prefera sa nu observe, din nefericire", a adaugat presedintele.... mai mult
Marti, 02 Septembrie 2014, ora 12:46