Pierderea cardului sau furtul acestuia in strainatate este lucrul de care nu vrei sa te lovesti vreodata, dar nu prin prisma nefericitului incident, ci mai degraba din punctul de vedere al costurilor pe care le ai pentru eliberarea altui card, in regim de urgenta.
Ziare.com te invata, in cadrul rubricii "Profu' de bani", cum sa procedezi in astfel de situatii.
In acest caz, chiar putem spune ca o nenorocire nu vine niciodata singura, pentru ca emiterea unui alt card, in regim de urgenta, te poate costa mai mult decat suma pe care o ai pe cardul respectiv.
Unele banci sunt indulgente si au un comision de cateva zeci de euro pentru emiterea altui card, dupa ce l-ai pierdut pe cel original, dar sunt altele care ajung sa perceapa si comisioane care ajung la peste 1.200 de lei (250-300 de euro), pentru inlocuirea in regim de urgenta.
De asemenea, conteaza foarte mult si ce fel de card ai, Visa Clasic, Visa Electron, Mastercard etc. Sunt unele banci care nu pot face absolut nimic pentru anumite genuri de carduri, iar pentru altele, cum spuneam, mai bine il raportezi pierdut, cand te intorci in tara, daca nu era principalul card pe care-l foloseai.
In plus, daca nu ai cum sa controlezi cardul sau tranzactiile, de pe telefon sau prin alte dispozitive, mai bine ceri blocarea lui, iar acest lucru costa si el. Din acest motiv, este bine sa ai carduri ale caror tranzactii le poti monitoriza prin intermediul aplicatiilor bancare.
Rubrica "Profu' de bani" este... mai mult
Marti, 15 Septembrie 2020, ora 09:30
Astazi, e mai usor ca niciodata sa ne bucuram in confortul propriei case de ceea ce ne ofera lumea exterioara. Putem viziona filmele preferate, ne putem face aprovizionarea saptamanala instalati confortabil pe canapea si putem comanda cina la restaurantul favorit, care ne-o livreaza direct la usa.
Pe masura ce platim tot mai multe bunuri si servicii online, vrem sa ne asiguram ca facem acest lucru in siguranta. Visa si bancile partenere colaboreaza strans pentru a asigura securitatea platilor, folosind mai multe niveluri de securitate pentru a preveni frauda, pentru a proteja datele detinatorului de card si pentru a-l ajuta sa isi recupereze banii daca cineva ii foloseste cardul fara permisiunea sa.
"Cardul ramane cea mai sigura si rapida optiune prin care consumatorii pot achita direct de acasa orice produs sau serviciu pentru nevoile zilnice, fie ca vorbim despre achizitia de alimente sau haine, plata facturilor sau transferul de bani catre o alta persoana. Ca o dovada ca romanii inteleg tot mai clar utilitatea platilor cu cardul, valoarea medie a unei tranzactii online cu cardurile Visa din Romania a crescut cu 10% in martie fata de aceeasi perioada din 2019.
Cele mai mari cresteri ale tranzactiilor online au putut fi observate in cazul restaurantelor (+524%), magazinelor alimentare (+147%), farmaciilor (+64%) si al platilor de utilitati (+51%). Un avantaj evident al platilor electronice este accesul rapid si in deplina siguranta la contul bancar, oricand si... mai mult
Joi, 16 Aprilie 2020, ora 16:37
Accesul la metroul din Bucuresti se poate face, incepand de joi, prin intermediul cardurilor bancare contactless MasterCard sau Visa, indiferent de banca emitenta. Solutia a fost implementata in noua statii de metrou, iar in urmatoarele doua-trei luni va fi disponibila in toate statiile.
Metrorex si BCR au implementat noua solutie de plata cu cardul la 9 statii de metrou din Capitala, in cadrul unui program pilot. Sistemul este realizat la nivelul fiecarui turnichet de acces, utilizand tehnologii de integrare de ultima generatie, ceea ce face ca acceptarea la plata si deblocarea portilor de acces de la turnicheti sa fie extrem de rapida.
Modul de utilizare este foarte simplu: calatorii trebuie sa apropie de turnichet orice card bancar contactless Visa sau Mastercard, indiferent de banca emitenta, dupa care vor primi instiintarea de "Acces liber". Costul unei calatorii ramane acelasi, 2,5 lei si nu exista comisioane bancare.
In cazul in care un calator doreste sa achite mai multe intrari cu acelasi card trebuie sa apese, incepand cu a doua tranzactie consecutiva, tasta "+" de pe ecranul turnichetului si apoi sa apropie cardul de semnul contactless.
"Este realmente o bucurie sa putem oferi calatorilor nostri, la cea de-a 40-a aniversare a metroului bucurestean, un sistem de acces inteligent, ca parte integranta a strategiei noastre de modernizare a conditiilor de exploatare.
Metroul este un mijloc de transport rapid, dar noi credem ca rapiditatea nu... mai mult
Joi, 14 Noiembrie 2019, ora 13:48
Consumatorii din Romania sunt primii din Europa continentala care beneficiaza de tehnologia de plata multisenzoriala de la Visa, prin care sunt notificati vizual, auditiv si tactil atunci cand realizeaza o plata cu Visa. Noua tehnologie este disponibila in prezent in aplicatia Pago, prin care pot fi efectuate plati de facturi sau alte servicii, atat pe Android, cat si pe iOS.
Tehnologia multisenzoriala dezvoltata de Visa cuprinde o serie de elemente, precum sunet, animatie si vibratie, adaptate pentru mediul online, dispozitive mobile (smartphone, tableta sau ceas) si puncte de vanzare din magazinele traditionale, care ii vor ajuta pe detinatorii de carduri Visa sa recunoasca mai usor cand plata este efectuata, indiferent de dispozitivul folosit.
Tehnologia Visa simuleaza experienta de plata cu cardul in mediul fizic pentru a creste increderea clientilor in platile digitale pe masura ce procesul de plata devine tot mai automatizat. Potrivit cercetarilor Visa, peste 90% din consumatori si-ar imbunatati perceptia asupra comerciantilor care implementeaza elemente de sunet si animatie asociate platii, similar cu afisarea siglei Visa in magazinele fizice sau online care accepta plata cu cardul.
"Modul in care platim se schimba permanent, de la POS-ul din magazin unde inainte foloseam doar cardul fizic, la dispozitive electronice conectate la internet, prin care putem plati cu cardul virtual, insa posibilitatile de plata sunt nelimitate cand vorbim de Internet of... mai mult
Vineri, 25 Octombrie 2019, ora 11:15
Visa (NYSE:V) si Revolut, unul dintre cele mai importante fintech-uri din Europa, au anuntat astazi un nou parteneriat prin intermediul caruia Revolut isi va extinde accelerat business-ul la nivel global.
Cu ajutorul brandului Visa si a gradului sau mare de acceptare la nivel international, Revolut va putea sa isi ofere produsele catre cinci noi regiuni, ajungand sa fie prezent pe 24 de noi piete, dintr-un total global de 56 de piete.
Conform parteneriatului, Revolut va emite carduri sub sigla Visa in tarile incluse in planul sau de expansiune internationala.
Revolut le ofera consumatorilor o serie de servicii digitale financiare disponibile printr-o aplicatie mobila, acestea incluzand schimb valutar, bugetare, plati intre utilizatori, toate legate la un card Visa.
Avand la baza succesul inregistrat de acest parteneriat in Europa, Visa va facilita lansarea Revolut initial in Australia, Brazilia, Canada, Japonia, Noua Zeelanda, Singapore si Statele Unite ale Americii, urmand ca listei sa se adauge si Argentina, Chile, Columbia, Hong Kong, India, Coreea, Malaezia, Mexic, Filipine, Arabia Saudita, Africa de Sud, Taiwan, Thailanda, Ucraina si Vietnam.
"Suntem entuziasmati sa construim pe baza parteneriatului existent cu Visa, lider in lume in ceea ce priveste platile electronice, fapt ce va transforma in realitate viziunea noastra comuna despre experientele de plata usoare si inovatoare", a declarat Nikolay Storonsky, fondator si CEO Revolut.
"Noul... mai mult
Luni, 30 Septembrie 2019, ora 16:56
Romania are cel mai scazut nivel de acceptare a cardurilor din Europa, cu 10 terminale POS la 1000 de locuitori, in timp ce media europeana este de aproximativ 30 de terminale la 1000 de locuitori, a declarat marti managerul de tara al VISA, Elena Ungureanu.
"In momentul de fata ne preocupa foarte mult gradul de acceptare a cardurilor in Romania: suntem la cel mai scazut nivel din Europa. Indicatorul la care ma refer este numarul de terminale la mia de locuitori, care in Romania este la 10 - avem 10 terminale POS instalate la 1000 de locuitori, iar media europeana este undeva la 30 de terminale la mia de locuitori, deci avem de 3 ori mai putin. Intr-adevar, daca ne uitam in Bucuresti sau in urbanul mare, stam bine, avem multe oportunitati sa le utilizam", a afirmat reprezentanta VISA, in cadrul Bankers Summit 2019 organizat de Ziarul Financiar.
Pe de alta parte, Elena Ungureanu a aratat ca in Romania sumele cheltuite pe carduri reprezinta un procent redus din totalul cheltuielilor populatiei, dar este in crestere.
"Romania este o piata eminamente de debit, cardurile au aparut recent in Romania, primul card a fost emis in 1995, deci inca ne place cash-ul ca si natiune. Sumele cheltuite pe card reprezinta 14% din cheltuielile totale ale populatiei, si ca si companie care activam in plati avem o oportunitate imensa. Dar sumele cresc foarte mult, spre exemplu la sfarsitul lui martie valoarea totala a tranzactiilor pe cardurile VISA a crescut cu 34%, fata de perioada... mai mult
Marti, 02 Iulie 2019, ora 15:52
Ai un card Visa? Incepand de astazi te poti bucura de experienta Apple Pay. Nu-ti face griji, serviciul functioneaza pe aceleasi terminale contactless pe care le foloseai cand plateai cu cardul.
Lansat in premiera cu Banca Transilvania, ING Bank, Orange Money, Revolut si UniCredit Bank in Romania, Apple Pay este disponibil pe iPhone, Apple Watch, iPad si Mac, permitand clientilor acestor institutii sa isi faca rapid si confortabil cumparaturile in magazine, din aplicatii si de pe internet, datorita tehnologiilor contactless si de tokenizare ale Visa.
"Indiferent de suportul pe care consumatorul alege sa il foloseasca, Visa face o prioritate din a le oferi consumatorilor cel mai simplu si mai sigur mod de a plati. Introducerea Apple Pay in Romania, sustinuta de tehnologia de tokenizare Visa, va transforma modul in care consumatorii romani platesc", precizeaza Catalin Cretu, director general pentru Romania, Croatia, Slovenia si Malta in cadrul Visa. "Cu ajutorul Apple Pay si securitatea oferita de Visa Token Service, consumatorii pot plati cu iPhone si cu ceasul Apple in acelasi fel in care platesc cu cardul lor contactless de credit sau de debit, bucurandu-se de mai mult confort si securitate."
Securitatea si confidentialitatea sunt esentiale pentru Apple Pay. Cand folosesti un card de debit sau de credit cu Apple Pay, datele cardului nu sunt stocate in dispozitivul sau pe serverele Apple. In schimb, un numar unic de cont pentru dispozitivul respectiv va fi alocat... mai mult
Miercuri, 26 Iunie 2019, ora 11:12
Capitala ar putea introduce in curand plata cu cardul in mijloacele de transport in comun, a declarat vineri Catalin Cretu, director general Visa pentru Romania, Croatia, Malta si Slovenia.
"Avem foarte multe sisteme de transport in orasele mari care au introdus diverse tipuri moderne de plata. Cea mai populara este plata cu cardul. Toate aceste orase ar trebui sa-si deschida sistemul de transport catre turisti, dar si catre romani. Incepe si avem incredere ca si in Bucuresti, foarte curand, vom putea sa facem plata cu cardul. Este foarte important pentru Bucuresti sa dea drumul la aceasta plata cu cardul, orice card Visa sau MasterCard", a spus Catalin Cretu.
El a declarat ca orasele Oradea si Sibiu sunt deschide catre plata contactless cu orice card Visa sau MasterCard din lume.
De asemenea, reprezentantii Visa au afirmat ca trebuie o decizie la nivel de institutie publica sa investesti in acest gen de infrastructura, iar dupa aceea ea trebuie integrata. Potrivit acestora, tehnologia nu este foarte simpla pentru ca nu presupune numai acceptarea platii dar si integrarea cu back office-ul, precum ar fi managementul flotei de autovehicule.
Oficialii Visa nu au dorit sa ofere un termen in care plata cu cardul va putea fi efectuata si au precizat ca acest anunt va fi facut de catre autoritati si de catre institutia financiara care va introduce tehnologia. In mod normal in fiecare mijloc de transport ar trebui instalate cate doua terminale de plata cu cardul.... mai mult
Vineri, 19 Aprilie 2019, ora 14:01
Numarul serviciilor de plati mobile oferite de Visa in colaborare cu partenerii sai in Europa s-a dublat in ultimele 12 luni. Platile mobile sunt acum disponibile la nivel national pe mai multe piete europene.
Reflectand tendinta de a oferi consumatorilor posibilitatea de a plati mai simplu, oriunde s-ar afla, cu orice dispozitiv doresc, Visa a incheiat parteneriate cu jucatori din domeniul telefoniei mobile si al industriei platilor pentru a oferi consumatorilor o gama de servicii sigure, de ultima generatie, care sa ii ajute sa plateasca, sa fie platiti si sa isi gestioneze banii.
"Astazi, consumatorii din Europa au acces la o gama larga de servicii mobile. Am colaborat impreuna cu un grup exceptional de parteneri pentru a dubla prezenta serviciilor de plati mobile in Europa. Vedem deja amploarea pe care au luat-o serviciile de plati mobile in Marea Britanie, de exemplu Visa Personal Payments unde avem 2,7 milioane de utilizatori activi din grupul RBS. Platile mobile nu pot fi facilitate de o singura companie: trebuie sa existe o tehnologie si capacitatea de a o implementa. Suntem in centrul noului ecosistem, ajutandu-ne partenerii sa dea viata platilor mobile", a declarat Mary Carol Harris, Director Plati Mobile pentru Visa Europe.
Visa a extins colaborarea pentru serviciile oferite
Pentru a putea oferi aceste servicii si multe altele, Visa colaboreaza cu operatori de retele mobile, banci, comercianti, producatori de echipamente si furnizori de software in... mai mult
Luni, 24 Februarie 2014, ora 14:31