A venit vara. Şi împreună cu ea, toate schimbările pentru care nu suntem niciodată pregătite, dar pe care sfârşim prin a le accepta de la sine, că doar o dată e vara-n an şi parcă totuşi
Perioada dificila pe care o traversam si stresul la care suntem supusi au un efect extrem de nociv asupra sanatatii noastre fizice, cat si psihice. De foarte multe ori ne simtim nemotivati si avem
IKEA Romania introduce o noua forma de stimulent - luna de tranzitie pentru parinti, menita sa vina in sprijinul angajatilor cu copii mici, aratand in acelasi timp preocupare pentru viata de familie
Fiecare dintre noi a simtit pe pielea lui, nu doar o data, ce inseamna o zi stresanta la birou. Cum a doua zi trebuie sa o iei de la capat, cu forte proaspete si cu zambetul pe buze, ai nevoie de
Angajat sau Antreprenor? Adevarul este ca dupa 5-10 ani de munca intr-o corporatie sau la stat te cam saturi de proceduri, regului, ierarhie, program, etc si parca ai nevoie de putina libertate.
Inceputul de an pentru unii dintre noi este mai greoi. Cauzele pot fi multiple: mancarea din timpul sarbatorilor care ne face mintea si corpul sa functioneeze mai lent; nostalgia vacantei care tocmai
Evolutia tehnologica a reusit sa aduca tot mai multe beneficii in lumea afacerilor din mediul online. Tot mai multi oameni nu au timp sa faca cumparaturi sau sa iroseasca ore pretioase pentru
Se stie ca situatiile dificile pot fi stresante dar de asemenea si foarte multe relatii dificile pot genera adevarate drame. Psihologii specializati in vindecarea dramelor spun ca acestea sunt
Viitorul tau, calitatea vietii tale sunt preocupari concrete, nu doar teme de discutii generale, la cafea. Lumea avanseaza tehnologic, mutatii in plan social te dezorienteaza, ai momente cand ai dori
Ce persoana sau familie nu isi doreste sa se mute in cadrul unei locuinte care sa raspunda cel mai bine propriilor cerinte si nevoi, astfel incat sa inteleaga pe deplin semnificatia termenului de
Vacantele in familie depind de atat de multi factori incat adesea lucrurile tind sa nu mearga exact asa cum au fost planuite. Timpul petrecut in familie este unul dintre cele mai bune prilejuri de
Stresul este citat tot mai des drept unul din factorii care ne influenteaza negativ viata de zi cu zi. Ne plangem deseori de stresul de la serviciu sau din viata personala, iar medicii ne sfatuiesc
Copiii nostri sunt, in foarte multe cazuri, oglinda noastra. Preiau starile noastre si ne copiaza comportamentele. Pentru a-i ajuta sa reactioneze pozitv in situatii de stres, trebuie noi, in primul
Munca la birou poate fi mai stresanta pentru corpul tau decat iti imaginezi. Numarul mare de ore petrecute in fata calculatorului iti poate cauza probleme cu circulatia sanguina, ceea ce inseamna ca
Investitia intr-un apartament nou este unul dintre cele mai importante momente in viata economica a fiecaruia dintre noi. Statisticile arata ca de obicei cumparam intre 1 si 3 locuinte pe parcursul
CSM, Inalta Curte si Ministerul Public nu sunt de acord cu Legea sistemului unitar de pensii, in baza careia magistratii ar beneficia de aceleasi criterii de pensionare si pensii ca toti ceilalti
Cetatenii Uniunii Europene sunt deosebit de fericiti cu viata pe care o duc - in mod oficial. Un sondaj de opinie pan-european comandat de Comisia Europeana si publicat luni arata ca 87% dintre
Europa Centrala si de Est a devenit un adevarat magnet pentru constructorii de masini. Marea Britanie a pierdut cele mai multe fabrici, in timp ce partea de est a Germaniei si vecinii din zona au
Paul Criveanu si-a inceput peripetia publicitara, ca multi altii, la Leo Burnett & Target. Desi spune ca inceputurile se datoreaza mai mult hazardului decat propriei dorinte de a face o cariera in